

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a denunţat luni 'infamiile' cu care este 'urmărit de şase ani', la reluarea procesului în care este judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă, într-un aşa-numit caz al 'interceptărilor', alături de avocatul său Thierry Herzog şi de fostul înalt magistrat Gilbert Azibert, relatează AFP.
'Nu recunosc niciuna din aceste infamii cu care sunt urmărit de şase ani', a declarat Sarkozy, în primele sale cuvinte în faţa tribunalului corecţional din Paris.
Înaintea lui, un singur alt fost preşedinte francez, Jacques Chirac, a fost judecat - şi condamnat în anul 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri publice -, însă Nicolas Sarkozy, în vârstă de 65 de ani, este primul şef de stat acuzat de corupţie.
După un start fals lunea trecută, procesul s-a reluat în prezenţa fostului înalt magistrat Gilbert Azibert, care nu a reuşit să amâne audierea din motive de sănătate.
În acest caz zis al 'interceptărilor', Sarkoyz este suspectat că, împreună cu Herzog, a încercat să-l corupă pe Gilbert Azibert, pe atunci în funcţie la Curtea de Casaţie.
Cazul îşi are originea într-un alt dosar judiciar care-l ameninţă pe Sarkozy, acela legat de suspiciunile privind finanţarea campaniei sale prezidenţiale din anul 2007 cu bani primiţi de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi.
În luna martie 2012, site-ul de investigaţii Mediapart a publicat un document din care reiese că, în anul 2007, Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet, contract ce ar fi fost folosit pentru finanţarea respectivei campanii electorale printr-un comision de 50 de milioane de euro. Un an mai târziu, când Sarkozy nu se mai afla la Palatul Elysee, justiţia franceză a decis să înceapă investigarea acestui caz.
În cadrul investigaţiilor privind ancheta libiană, procurorii au stabilit în septembrie 2013 să intercepteze convorbirile lui Sarkozy, descoperind astfel la începutul anului următor că el folosea o linie telefonică secretă, cu o cartelă prepay achiziţionată sub numele "Paul Bismuth", pentru a comunica cu avocatul său Thierry Herzog.
Conform rechizitoriului Parchetului Naţional Financiar (PNF), în timpul mandatului său prezidenţial, Sarkozy a încercat, ajutat de Herzog, să obţină unele informaţii secrete de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, privind o investigaţie care îl viza în 'afacerea Bettencourt', în schimbul promisiunii unui post de prestigiu la Monaco pentru acesta din urmă, post pe care în final Azibert nu l-a mai obţinut.
Audierea de luni după-amiază urma să fie dedicată unor dezbateri procedurale dificile, apărarea contestând mai ales validitatea urmăririi penale.
Avocata lui Sarkozy, Jacqueline Laffont, a început să pledeze 'nulitatea întregii proceduri', din cauza 'numeroaselor derive' şi a 'încălcărilor repetate, grave' ale drepturilor apărării în acest dosar.
Nicolas Sarkozy riscă zece ani de închisoare şi o amendă de un milion de euro pentru corupţie şi trafic de influenţă, la fel şi ceilalţi doi inculpaţi, judecaţi în plus şi pentru încălcarea secretului profesional. Ei neagă orice infracţiune.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |