COD GALBEN: 20-01-2021 Intre 05:05 si 09:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale de 90-100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Elveţienii urmează să decidă prin referendum, duminică, dacă multinaţionalele cu sediul în ţara lor trebuie să facă mai mult pentru a garanta respectarea drepturilor omului în activităţile lor în străinătate, dar şi în cele ale furnizorilor lor şi chiar ale partenerilor comerciali, transmite AFP.

Iniţiativa ce va fi supusă votului popular în 29 noiembrie, supranumită 'multinaţionale responsabile', ar introduce obligaţia ca întreprinderile să verifice şi să adopte măsuri pentru prevenirea încălcarea acestor drepturi. Companiile respective ar putea să răspundă în faţa tribunalelor elveţiene în cazul unor încălcări.

Susţinătorii acestei iniţiative au lansat o amplă campanie de afişaj în întreaga ţară pentru a-i convinge pe alegători să voteze 'da'.

Apărătorii iniţiativei au multiplicat exemplele, cum ar fi pesticidele interzise de mult timp în Elveţia şi vândute de compania Syngenta sau poluarea cu microparticule de la o fabrică de ciment a grupului LafargeHolcim în Nigeria.

Un sondaj de opinie efectuat la jumătatea lunii noiembrie de grupul de presă Tamedia indica faptul că 51% din electoratul elveţian ar vota pentru adoptarea acestei iniţiative.

Guvernul federal elveţian a recomandat însă respingerea iniţiativei, considerând că ea ''merge prea departe'' şi că nicio altă ţară nu prevede reguli atât de stricte.

Tot duminică, elveţienii vor vota asupra unui text care vizează interdicţia băncii centrale de a putea să contribuie la finanţarea producătorilor de echipament de război. În Elveţia, fabricarea de arme nucleare, biologice şi chimice, precum şi cea de mine anti-infanterie şi arme cu submuniţii este deja interzisă.

Un sondaj publicat în 18 noiembrie de Tamedia arată că 41% dintre alegători ar vota pentru această iniţiativă, iar 58% împotrivă.

Cei care sprijină iniţiativa cer ca împrumuturile acordate companiilor care fabrică produsele respective să fie interzise şi ca banca centrală să nu mai aibă dreptul de a deţine acţiuni sau fonduri investite în acest tip de întreprinderi. Campania a fost lansată de asociaţia pacifistă 'Grupul pentru o Elveţie fără arme' şi de organizaţia de tineret al Verzilor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.