Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a cerut miercuri susţinătorilor săi să "inverseze" rezultatul alegerilor prezidenţiale la mai mult de două săptămâni după anunţul victoriei rivalului său democrat Joe Biden, continuând să denunţe, fără dovezi şi în pofida eşecurilor din instanţă, un scrutin "fraudulos", transmite AFP.
Într-o situaţie uşor bizară, miliardarul republican s-a adresat printr-un telefon mobil pus pe difuzor şi ţinut în dreptul microfonului de avocatul său Rudy Giuliani senatorilor republicani din Adunarea locală din statul Pennsylvania."Trebuie să inversăm aceste alegeri", a spus el. Democraţii "au trişat. A fost un scrutin fraudulos".
Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA
Intervenţia sa telefonică de miercuri a avut loc într-o sală de conferinţe a unui hotel din Gettysburg. Miercuri dimineaţa era planificat ca Donald Trump să participe personal, dar deplasarea sa a fost anulată în ultimul moment.
"Sunt alegeri pe care le-am câştigat cu uşurinţă. Am câştigat pe scară largă", a afirmat preşedintele în exerciţiu. "Aceste alegeri au fost trucate"."Este un moment foarte important în istoria ţării noastre. Şi faceţi un serviciu foarte important ţării noastre" s-a adresat Trump adunării prin telefon.
"Trump, Trump, Trump", a scandat publicul după ce acesta a închis telefonul.
Rezultatele scrutinului în acest stat-cheie au fost certificate oficial marţi în favoarea lui Joe Biden. Nu există nicio îndoială că acesta va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al SUA pe 20 ianuarie. Nu a fost demonstrată nicio fraudă masivă în timpul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie. Candidatul democrat a câştigat peste 80 de milioane de voturi, faţă de Donald Trump, care a obţinut aproape 74 de milioane.
Victoria lui Biden a fost anunţată pe 7 noiembrie. Donald Trump s-a înmulţit de atunci acţiunile în justiţie, fără succes însă. Cu toate acestea, el a dat undă verde luni seară începerii procesului de tranziţie la o preşedinţie Biden. Deşi continuă să susţină că scrutinul nu a fost corect, vocea sa devine din ce în ce mai solitară în tabăra republicană. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |