

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, le-a cerut miercuri companiilor din sectorul distribuţiei să amâne operaţiunea promoţională Black Friday prevăzută în Franţa pentru data de 27 noiembrie, în timp ce guvernul de la Paris este aşteptat să decidă în zilele următoare când îşi vor putea relua activitatea centrele comerciale ''neesenţiale'', închise în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, informează AFP.
''Chiar este vinerea viitoare data potrivită pentru a organiza un Black Friday? Răspunsul meu este 'nu' '', a spus Bruno Le Maire în timpul reuniunii periodice pentru întrebări adresate guvernului în Senat.
El le-a cerut agenţilor comerciali din sectorul distribuţiei, inclusiv celor din comerţul online, ''să examineze toate posibilităţile pentru a decala această operaţiune care nu are sens în condiţiile actuale''.
Ministrul francez a recunoscut însă că guvernul nu are puterea de a decide asupra operaţiunilor promoţionale desfăşurate de actori privaţi, cum este şi cazul campaniei Black Friday, dar a insistat că va discuta cu aceştia pentru a-i convinge ''să dea dovadă de simţ al responsabilităţii''.
Executivul francez urmează să anunţe în zilele următoare modalităţile de relaxare progresivă a restricţiilor antiepidemice impuse începând din 30 octombrie în cadrul celui de-al doilea lockdown instituit anul acesta.
Numeroşi parlamentari şi organizaţii profesionale cer ca micile magazine ''neesenţiale'' să-şi poată relua activitatea începând din 27 noiembrie, susţinând că odată cu Black Friday aceste activităţi comerciale sunt dezavantajate în faţa comerţului online.
''Împreună cu premierul, împreună cu preşedintele Republicii, vom face tot posibilul ca această redeschidere să poată avea loc (...) de îndată ce condiţiile sanitare o vor permite'', a mai spus ministrul francez al economiei.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.