

COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 18-05-2025 ora 20 Intre 20:00 si 21:00 se va semnala Grindină de medii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelie. in Județul Gorj; COD GALBEN: 18-05-2025 ora 19 Intre 19:25 si 20:15 se va semnala Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, averse ce vor cumula 15...20 l/mp, descărcări electrice, grindină. in Județul Gorj; COD GALBEN: 18-05-2025 ora 19 Intre 19:15 si 20:15 se va semnala Descărcări electrice, averse (5...10 l/mp), intensificări ale vântului. in Mun. Bucureşti;
Preşedintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, a afirmat duminică într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth că Uniunea Europeană va fi compromisă dacă insistă asupra condiţionării finanţării de respectarea statului de drept, fiindcă statele europene mai puternice vor putea să le intimideze pe cele mai slabe, transmite MTI.
Kover apreciază că UE urmează o 'politică de forţă brută' împotriva unor state membre şi a numit această practică 'teroare morală'.
Liderul parlamentar a declarat că le-a scris omologilor săi din ţările care urmează să deţină preşedinţia Uniunii Europene, avertizând că dacă Bruxellesul nu renunţă la ideea de a condiţiona finanţarea, poate periclita bugetul UE şi ajutoarele pentru combaterea efectelor epidemiei de coronavirus. El s-a referit explicit la presiunile asupra Ungariei şi Poloniei, ţări care îşi apără suveranitatea constituţională; statele care fac astfel de presiuni vor fi răspunzătoare de eşecul bugetului şi al acordului de relansare economică.
Potrivit lui Kover, după ce au primit scrisoarea sa, Germania şi delegaţia Parlamentului European au căzut de acord asupra unor prevederi şi mai stricte privind statul de drept decât în propunerea iniţială.
Tratatele UE conţin mecanisme care au tocmai rolul de a împiedica procedurile pe baze politice sau ideologie, iar aceste reguli 'nu trebuie călcate în picioare'; introducerea unor mecanisme noi ar putea duce Uniunea 'într-o prăpastie', a adăugat politicianul ungar.
Kover a mai susţinut că presa din vestul Europei este dominată de voci la unison, în timp ce la Budapesta sau Varşovia nu există astfel de probleme. El a comparat media occidentale cu 'propaganda lui Goebbels' deoarece încearcă să inducă ideea că guvernele ungar şi polonez vor fi răspunzătoare dacă statele din sud nu primesc ajutoare pentru relansare.
Preşedintele parlamentului a declarat că Ungaria va 'lupta' pentru suveranitatea naţională'. 'Nu am aderat la un imperiu', iar Ungaria a suferit destul ca 'stat-client, colonie a Uniunii Sovietice', a mai spus el. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.