Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis joi să organizeze în 3 şi 4 decembrie un summit extraordinar asupra pandemiei de COVID-19, pentru a întări coordonarea internaţională, summit ce ar urma să se desfăşoare mai mult în mediul virtual, informează AFP.

Luat în discuţie din luna iunie, la iniţiativa Mişcării ţărilor nealiniate, acest summit este convocat la nivel de şefi de stat şi de guvern, precizează o rezoluţie adoptată de 150 din cele 193 de ţări ale Adunării Generale.

Niciun membru nu a votat împotrivă şi trei ţări s-au abţinut: SUA, Israel şi Armenia.

Liderii ar putea veni cu o declaraţie preînregistrată de 5 minute, ce va fi difuzată în sala Adunării Generale, după un cuvânt de introducere al reprezentantului lor fizic prezent în sală, precizează textul.

Din cauza celor 14 zile de carantină impusă vizitatorilor străini de către oraşul New York, o prezenţă fizică a şefilor de stat este puţin probabilă şi acest model de summit, jumătate virtual, jumătate fizic, a fost decis în septembrie de ONU pentru Adunarea sa Generală anuală la nivel de lideri ai planetei.

În timpul luărilor de cuvânt care au urmat votului, SUA au subliniat că se opun unui rol important al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în cadrul summitului, în timp ce Rusia a deplâns denigrarea de către SUA a acestei instituţii.

Germania a criticat o rezoluţie ce rămâne "foarte vagă" asupra obiectivelor, în timp ce Regatul Unit a cerut un loc substanţial pentru societatea civilă în timpul sesiunii extraordinare.

După declanşarea pandemiei la începutul anului, cele 193 de state-membre ale Naţiunilor Unite au adoptat patru rezoluţii asupra pandemiei: pe 2 aprilie 2020 asupra solidarităţii mondiale, pe 20 aprilie asupra cooperării în accesul mondial la medicamente şi vaccinuri şi pe 11 septembrie asupra unei acţiuni globale şi coordonate şi unei riposte în faţa ameninţărilor sanitare mondiale.

La rândul său, Consiliul de Securitate, supus unei rivalităţi americano-chineze tot mai mari, a adoptat o singură rezoluţie, pe 1 iulie, care îndeamnă la încetarea luptelor în ţările aflate în război, pentru a facilita lupta împotriva pandemiei.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.