Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Donald Trump a prezis în noaptea de luni spre marţi "o victorie magnifică" la ultimul său miting de campanie din Grand Rapids, Michigan, cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor, relatează AFP.

"Mâine vom scrie din nou o pagină de istorie", a afirmat el în faţa unei mulţimi compacte, ironic la adresa adversarului său democrat Joe Biden, pe care îl numeşte cu regularitate "Joe Adormitul".

În 2016, Donald Trump şi-a încheiat campania tot în Grand Rapids, înainte de a câştiga în faţa democratei Hillary Clinton.

"Sunt puţin superstiţios. Vom face la fel", a explicat el luni seara cu puţin timp înainte de sosirea sa în Michigan.

Candidatul republican Donald Trump, care se află pe locul al doilea în sondajele de opinie naţionale, încearcă să evite să devină primul preşedinte în exerciţiu care pierde alegerile pentru un al doilea mandat după George H.W. Bush în 1992.

În ultimele zile ale campaniei electorale, actualul preşedinte a reafirmat constant perspectiva propriei victorii şi şi-a ridiculizat rivalul pentru sprijinul exprimat faţă de restricţiile care susţin că încetinesc răspândirea pandemiei noului coronavirus: "Un vot pentru Biden este un vot pentru carantină, suferinţă şi disponibilizări', a declarat Trump. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.