Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul german Angela Merkel şi-a îndemnat luni concetăţenii să respecte noile restricţii antiepidemice în vigoare începând din această zi, mai ales reducerea drastică a contactelor între ei, astfel încât la sfârşitul lunii noiembrie să se ajungă la un ''punct de cotitură'' în lupta împotriva pandemiei COVID-19 şi luna decembrie să poată fi ''suportabilă'', avertizând că sistemul sanitar se apropie tot mai mult de limitele sale umane şi structurale, lucru pe care niciun guvern nu-l poate permite, relatează agenţiile AFP şi EFE.

''Stă în mâinile fiecăruia dintre noi să facem din această lună noiembrie succesul nostru comun, pentru a ajunge la un punct de cotitură'', a spus şefa guvernului de la Berlin la o conferinţă de presă. ''Dacă în următoarele patru săptămâni reuşim să încetinim circulaţia virusului, atunci vom avea o lună decembrie suportabilă'', a adăugat Merkel, avertizând însă despre lupta împotriva COVID-19 că ''lumina de la capătul tunelului este încă destul de departe''.

Cât despre sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, ea a spus că anul acesta ele se vor reduce la reuniuni familiale restrânse. ''Va fi un Crăciun în condiţiile impuse de coronavirus, dar nu va fi un Crăciun în singurătate (...), trebuie să reflectăm la reuniuni cu membrii apropiaţi de familie, probabil cu măsuri de precauţie'', a indicat Merkel, precizând că de Sfântul Silvestru, adică de Revelion, nu vor fi anul acesta celebrări de amploare.

Dar ea nu a exclus posibilitatea ca noile restricţii, în vigoare pentru luna noiembrie, să fie prelungite dacă situaţia o va impune. ''Ne apropiem tot mai mult de limitele umane şi structurale ale sistemului sanitar. Niciun guvern nu poate permite acest lucru, nici guvernul german şi nici eu nu doresc să-l permit'', a mai spus Merkel la conferinţa de presă, conform agenţiei EFE.

Începând de luni în Germania restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot sunt închise, iar concertele anulate. Reuniunile au fost limitate la maxim 10 persoane din două gospodării diferite şi populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru călătoriile necesare în scop profesional, călătoriile în scop turistic fiind interzise.

Obiectivul acestor măsuri severe - nu însă la fel de restrictive ca în primăvară, când au fost închise magazinele neesenţiale şi şcolile - este, potrivit lui Merkel, să limiteze cât mai mult efectele economice şi să permită menţinerea şcolilor şi grădiniţelor deschise. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.