Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul italian al sănătăţii a declarat duminica aceasta că noile date privind contaminările cu noul tip de coronavirus sunt ''îngrozitoare'' şi că Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe menite să oprească răspândirea virusului, informează Reuters.

Duminică, Italia a înregistrat aproape 32.000 de noi contaminări, cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei, şi circa 300 de noi decese cauzate de COVID-19. În total, numărul de persoane care au murit de COVID-19 în Italia a ajuns la 38.618.

"Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni" victime ale noului coronavirus, a spus ministrul Roberto Speranza, citat de Corriere della Sera.

Un nou lockdown pare a fi singura opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese, a spus ministrul, însă există încă îndoieli în legătură cu modul în care ar trebui gestionate şcolile şi îmbunătăţite condiţiile din transportul public.

Săptămâna trecută, guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonând ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după orele 18:00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor, în încercarea de a stăvili această resurgenţă accelerată a coronavirusului.

Numeroase oraşe şi regiuni, inclusiv Lombardia, cea mai afectată de pandemie, au interzis de asemenea circulaţia locală pe timpul nopţii.

Premierul Conte a spus în repetate rânduri că vrea să evite o nouă carantină la nivel naţional, care ar afecta şi mai mult economia deja fragilă a Italiei, însă noile restricţii impuse de curând par a fi insuficiente pentru a opri răspândirea virusului.

Duminică, guvernul central s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernelor regionale şi partidelor de opoziţie. Un decret ce ar putea limita călătoriile între regiuni, impune carantine locale, în zone cu rată mare de contaminare, şi extinde şcoala de acasă este aşteptat să fie anunţat încă de luni dimineaţa. AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.