COD GALBEN: 04-12-2020 Intre 08:00 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor depăși local 60 km/h și izolat 70 km/h; în zona montană, vitezele la rafală vor depăși 70-90 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş; COD GALBEN: 04-12-2020 Intre 07:10 si 10:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55...60 km/h și izolat 70...75 km/h in Județul Sibiu; COD GALBEN: 04-12-2020 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala îndeosebi la peste 2000 m, vânt cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Economie contra pandemie", aşa s-ar putea rezuma ziua de campanie de joi din statul-cheie Florida a celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte al SUA, republicanul Donald Trump şi democratul Joe Biden, în care liderul de la Casa Albă a lăudat ultimele cifre ale creşterii economice, în timp ce rivalul său şi-a intensificat atacurile asupra modului în care preşedintele ţării a gestionat pandemia de COVID-19, transmite AFP.

"Peste cinci zile vom câştiga Florida, vom câştiga încă patru ani!" a anunţat la Tampa preşedintele american, care a purtat o şapcă roşie pe care scria "Make America Great Again". S-a remarcat participarea soţiei sale, Melania, o prezenţă rară în această campanie, care a ţinut un scurt discurs."Un vot pentru preşedintele Trump este un vot pentru o Americă mai bună", a afirmat soţia preşedintelui.

 

 

Foto: (c) Jonathan Ernst/REUTERS


Preşedintele SUA a lăudat creşterea cu 33.1% a PIB-ului în al treilea trimestru, anunţată cu câteva ore mai devreme.

"Nicio ţară nu are astfel de cifre", a susţinut Donald Trump, care a lăudat "creşterea economică explozivă" şi a promis un an 2021 care va bate toate recordurile.

"Atât de fericit că această cifră fantastică a PIB-ului a apărut înainte de 3 noiembrie", postase pe Twitter mai devreme liderul de la Casa Albă care urmăreşte să obţină un al doilea mandat.

Dar această cifră, oricât de spectaculoasă ar fi, survine după scăderea PIB-ului în primăvară, la fel de istorică, de 31.4%, aminteşte France Presse. Acesta a fost sprijinit în primul rând de un ajutor federal generos pentru gestionarea pandemiei şi care, în prezent, s-a încheiat în mare parte.

Două stiluri de candidaţi, două strategii de campanie, două abordări radical diferite ale gestionării epidemiei noului coronavirus: locuitorii Floridei au avut parte de o prezentare concentrată a acestei campanii electorale prezidenţiale.

Preşedintele american, care mobilizează mulţimi mari oriunde merge, susţinători care de cele mai multe ori nu respectă regulile privind distanţarea fizică şi purtarea măştii, face din dimensiunile acestor întruniri publice principalul său atu de campanie. Donald Trump profită de orice ocazie pentru a-şi ironiza adversarul, incapabil, în opinia sa, să trezească un entuziasm similar.

Totodată, Donald Trump se arată din ce în ce mai iritat de atenţia excesivă, în opinia sa, acordată subiectului pandemiei, care a ucis peste 228.000 de persoane în SUA.

Mult mai retras de la începutul campaniei, democratul Joe Biden, care şi-a părăsit de puţine opri orăşelul Wilmington din statul Delaware unde locuieşte, a evidenţiat necesitatea de fi un exemplu în cazul acestei pandemii mortale.

 

 

Foto: (c) Brian Snyder/REUTERS


"Mitingurile lui Trump sunt acte ultra-propagandistice, răspândeşte virusul în toată ţara", a denunţat fostul vicepreşedinte american în faţa celor câtorva sute de persoane care au participat la întâlnirea sa de campanie "drive-in". Purtarea măştii, respectarea gesturilor de distanţare "nu reprezintă o poziţie politică, ci este o datorie patriotică, pentru numele lui Dumnezeu!" a exclamat Biden.

"În plus, răspândeşte disensiunea şi discordia. Avem nevoie de un preşedinte care să vă aducă împreună", a continuat candidatul Partidului Democrat care se prezintă drept unificatorul unei Americi divizate.

Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, a atacat, de asemenea, bilanţul economic al preşedintelui republican, unul dintre punctele forte ale acestuia în sondaje."I-am lăsat lui Donald Trump o economie puternică", a spus el."Şi ca tot ce a moştenit, a risipit", a continuat critica rivalul lui Trump.

Aflat în dificultate în Wisconsin şi Michigan, două state pe care le-a câştigat la limită în 2016 împotriva lui Hillary Clinton, Donald Trump nu îşi poate permite să piardă statul Florida dacă vrea să spere la un al doilea mandat.

O victorie pentru Joe Biden în marele stat din sud-estul SUA, unde se aşteaptă ca rezultatele să fie anunţate destul de devreme în seara zilei de 3 noiembrie, ar putea pune capăt rapid suspansului din noaptea alegerilor. Cei doi candidaţi sunt umăr la umăr în Florida, stat ce reprezintă 29 de voturi în colegiul electoral, din cele 270 necesare pentru a câştiga un mandat la Casa Albă.

De altfel, Joe Biden a amintit importanţa acestui stat în faţa susţinătorilor săi: "Inima şi sufletul ţării sunt în joc. Chiar aici, în Florida, asta depinde de voi, voi deţineţi cheia. Dacă Florida devine albastră, (culoarea Partidului Democrat), s-a terminat!"

Străbătând SUA într-un ritm intens, preşedintele american a fost nevoit să amâne pentru luni un miting electoral programat pentru joi seară în statul Carolina de Nord din cauza rafalelor puternice de vânt."Te iubesc Carolina de Nord (...) Ne vedem luni!!!"a scris Donald Trump pe Twitter. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.