Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Donald Trump a decis să reducă până la nivelul istoric de 15.000 numărul permis al refugiaţilor în SUA în actualul an fiscal, transmite miercuri dpa.

Acesta este cel mai mic număr de refugiaţi de la introducerea programului de refugiaţi al SUA, în anul 1980. Limita precedentă din ultimul an fiscal era 18.000.

Numărul maxim autorizat al refugiaţilor include 6.000 de locuri nefolosite din anul financiar precedent din cauza pandemiei de COVID-19, precizează o declaraţie difuzată de Casa Albă miercuri la primele ore.

Numărul refugiaţilor irakieni care pot fi acceptaţi în SUA este limitat la 4.000, iar al celor din El Salvador, Guatemala şi Honduras la 1.000. Celelalte 10.000 de locuri sunt rezervate pentru persoane care se tem de persecuţii în ţările de origine din cauza convingerilor religioase sau a activităţii lor politice.

În plus, declaraţia Casei Albe specifică faptul că ''persoane din anumite zone de mare risc privind prezenţa teroristă, printre care Somalia, Siria şi Yemen, nu vor fi acceptate ca refugiaţi, cu excepţia acelor refugiaţi ce reprezintă motive de îngrijorare umanitară specială''.

Departamentul de Stat anunţase că această reducere a numărului de refugiaţi acceptaţi s-ar putea produce în cursul lunii octombrie, subliniind că este necesar ca ''siguranţa şi bunăstarea americanilor, mai ales în lumina pandemiei actuale de COVID-19, să devină prioritare''.

În 2016, ultimul an din mandatul preşedintelui democrat Barack Obama, aproximativ 85.000 de refugiaţi au fost acceptaţi în SUA. În anul următor, republicanul Donald Trump a redus acest număr la 53.000, indica un raport elaborat anul trecut de Departamentul de Securitate Internă american. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.