

COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic
Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, ce ameninţă să copleşească spitalele, şi pentru a menţine pe cât posibil deschise magazinele şi şcolile, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE.
''Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum'', a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este ''foarte serioasă'' şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.
''Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni'', a mai atenţionat Merkel.
Noile restricţii, aplicabile din 2 noiembrie, prevăd de asemenea limitarea reuniunilor la maxim 10 persoane din două gospodării diferite.
Restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot vor fi închise, iar concertele anulate.
De asemenea, populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru călătoriile în scop profesional necesare, călătoriile în scop turistic fiind interzise.
Obiectivul acestor măsuri severe - nu însă la fel de restrictive ca în primăvară, când au fost închise magazinele neesenţiale şi şcolile - este, potrivit lui Merkel, să limiteze cât mai mult efectele economice şi să permită menţinerea şcolilor şi grădiniţelor deschise.
Cancelarul a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.
În ultimele 24 de ore Germania a înregistrat 14.964 de noi cazuri de COVID-19 şi 85 de decese, menţinând în continuare rata infectărilor şi a deceselor sub cea a multora dintre ţările vecine.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Citește și:
Coronavirus: Macron anunţă un nou ''lockdown'' de o lună în Franţa
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |