

Cu opt zile înaintea alegerilor, preşedintele american, Donald Trump, a înregistrat o uriaşă victorie odată cu confirmarea magistratei conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă a Statelor Unite, de acum poziţionată durabil şi solid la dreapta, notează AFP.
În pofida opoziţiei democraţilor în faţa unui proces considerat "ilegitim" atât de aproape de scrutinul prezidenţial, senatorii republicani, majoritari în camera superioară a Congresului, au votat toţi, cu o singură excepţie, pentru candidata aleasă de preşedinte.
Această catolică ferventă de 48 de ani, mamă a şapte copii şi opusă avortului, urmează să depună jurământul la Casa Albă.
Ea ar putea intra de marţi în templul Dreptului american, unde va ocupa locul rămas vacant după decesul judecătoarei progresiste şi feministe Ruth Bader Ginsburg, la 18 septembrie.
Curtea Supremă, arbitru al marilor subiecte de societate din Statele Unite, va număra astfel şase judecători conservatori din nouă, dintre care trei numiţi de Donald Trump.
Acest succes incontestabil este de natură să-i stimuleze pe alegătorii dreptei religioase care îi sunt recunoscători fostului om de afaceri că a desemnat, în cursul mandatului său, peste 200 de judecători fideli valorilor lor în ansamblul sistemului judiciar federal.
Indiferent de rezultatul alegerilor de la 3 noiembrie, acest bilanţ va fi durabil, deoarece sunt posturi "pe viaţă", iar Donald Trump a ales magistraţi în general tineri. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.