COD GALBEN: 05-05-2021 ora 23 Intre 23:00 si 01:30 se va semnala local și temporar, intensificări ale vântului cu viteze, care vor depăși la rafală 55...60 km/h, izolat 65 km/h in Județul Maramureş, Județul Sălaj, Județul Satu Mare; COD GALBEN: 05-05-2021 ora 21 Intre 21:30 si 01:00 se va semnala local și temporar, intensificări ale vântului cu viteze, care vor depăși la rafală 60...65 km/h, izolat 70 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Arad, Județul Bihor, Județul Timiş, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marea Britanie şi Japonia au semnat vineri, la Tokyo, un acord comercial bilateral, primul mare tratat de acest fel post-Brexit pentru Londra, într-un moment în care aceasta poartă negocieri dificile cu Uniunea Europeană, transmit AFP şi Reuters.

Acordul, anunţat la 11 septembrie de guvernul britanic, reproduce în mare parte tratatul UE-Japonia existent, care nu i se va mai aplica Regatului Unit începând de la 1 ianuarie.

Textul a fost prezentat de Londra drept un mijloc de a creşte schimburile comerciale cu Japonia cu 15,2 miliarde de lire sterline (16,8 miliarde de euro).

El va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, pentru a coincide cu încheierea perioadei de tranziţie convenite cu Uniunii Europene după ieşirea oficială din blocul comunitar (31 ianuarie 2020).

Potrivit Londrei, acordul le va permite firmelor britanice să evite taxele vamale la 99% din exporturile lor către Japonia.

Principalele beneficiare vor fi industria, sectoarele agroalimentar şi tehnologic.

Acordul a fost semnat, în cursul unei scurte ceremonii la Tokyo, în prezenţa ministrului britanic pentru comerţul internaţional, Liz Truss, şi a şefului diplomaţiei nipone, Toshimitsu Motegi.

 

Foto: (c) KIMIMASA MAYAMA / EPA


 

'Acesta este primul acord de liber schimb de când Regatul Unit a redevenit o naţiune independentă pe plan comercial', a declarat Liz Truss.

Textul mai trebuie ratificat de parlamentul japonez până la sfârşitul anului pentru a intra în vigoare.

Anul trecut, schimburile comerciale bilaterale au reprezentat peste 30 miliarde de lire sterline, potrivit guvernului britanic, o cifră mult sub nivelul comerţului dintre Londra şi UE (aproape 700 miliarde de lire în 2019).

Într-un comunicat publicat înaintea semnării, Londra a ţinut să sublinieze, în mod evident din raţiuni de politică internă, avantajele acordului cu Tokyo, 'croite pentru cetăţenii şi oamenii de afaceri britanici', în raport cu aranjamentele din trecut cu UE. Totodată, el securizează câştiguri majore 'care ar fi fost imposibile în condiţiile apartenenţei la UE', a mai insistat Londra. În fine, acordul deschide calea pentru 'relaţii mai strânse' cu cele 11 state semnatare ale tratatului comercial transpacific (CPTPP), din care, pe lângă Japonia, mai fac parte Canada, Australia, Brunei, Chile, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.