COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 09:20 si 11:00 se va semnala local ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Vâlcea, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 09:00 si 11:00 se va semnala local ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului in Județul Gorj; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 08:40 si 11:00 se va semnala precipitaii mixte, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea poleiului sau a ghețușului. in Județul Harghita; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 08:10 si 10:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcție de condițiile locale formarea ghețușului in Județul Botoşani; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 07:50 si 10:00 se va semnala depuneri de polei in Județul Suceava; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 07:00 si 10:00 se va semnala local ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Dolj; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 07:00 si 10:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 70...80 km/h, viscolind ninsoarea, determinând scăderea vizibilităţii sub 100 m in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 06:30 si 10:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcție de condițiile locale formarea ghețușului in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 24-01-2021 Intre 05:00 si 11:00 se va semnala - intensificari temporare ale vântului, cu rafale de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale ar trebui să monitorizeze îndeaproape situaţia din Republica Moldova, întrucât alegerile prezidenţiale programate pentru data de 1 noiembrie în această ţară vor fi un "test pentru democraţie şi statul de drept", consideră Parlamentul European, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, difuzat miercuri.

Marţi, Parlamentul European a adoptat raportul de evaluare a punerii în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova, cu 554 voturi pentru, 70 împotrivă şi 65 abţineri.

În contextul a ceea ce europarlamentarii descriu ca "instabilitate politică acută", eurodeputaţii solicită autorităţilor din Republica Moldova să se asigure că alegerile prezidenţiale vor fi "libere şi corecte" şi să îmbunătăţească în continuare legislaţia electorală. Aceste aspecte sunt o necesitate pentru a garanta dreptul de vot, corectitudinea campaniilor electorale, transparenţa procesului legislativ şi supravegherea democratică, ce trebuie să permită un control public adecvat al activităţilor guvernului şi parlamentului, se menţionează în comunicatul citat.

Autorităţile moldovene trebuie, de asemenea, să nu modifice normele şi reglementările din motive politice, ceea ce ar duce întotdeauna la tulburări politice şi instabilitate care afectează angajamentul pentru reforme structurale, afirmă raportul.

Totodată, Parlamentul European s-a declarat preocupat de ritmul lent al reformelor privind statul de drept şi lupta împotriva corupţiei din Republica Moldova, care continuă să sufere din cauza instabilităţii politice acute.

Raportul adoptat marţi reafirmă angajamentul UE de a sprijini "calea europeană" a Republicii Moldova prin asociere politică, integrare economică şi reforme, şi salută "angajamentul susţinut" atât din partea autorităţilor moldovene, cât şi a societăţii pentru acest proces. Raportul subliniază, de asemenea, "contribuţia constructivă a Republicii Moldova la cooperarea din cadrul Parteneriatului estic".

În acelaşi timp, potrivit raportului, legislativul european consideră că trebuie realizate mult mai multe eforturi în ceea ce priveşte angajamentele asumate de R.Moldova în cadrul acordului său de asociere cu UE, în special în ceea ce priveşte asigurarea independenţei instituţiilor statului, prevenirea influenţei oligarhice, intensificarea luptei împotriva corupţiei generalizate, promovarea justiţiei, consolidarea statului de drept şi îmbunătăţirea libertăţii mass-mediei şi a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.

În urma unor cazuri grave de hărţuire şi de şantaj, eurodeputaţii solicită, de asemenea, autorităţilor din Republica Moldova să consolideze şi să asigure independenţa deplină a Curţii Constituţionale a ţării, pentru a garanta că aceasta nu este supusă niciunei interferenţe politice.

Eurodeputaţii condamnă ferm "presiunea enormă" la care au fost recent supuşi judecătorii Curţii în momentul în care au declarat un împrumut în valoare de 200 de milioane de euro din Rusia către R.Moldova ca fiind neconstituţional.

Raportul îşi exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la ritmul general lent al reformelor privind statul de drept în Republica Moldova, precum şi cu privire la problemele legate de combaterea în mod serios a corupţiei şi de politizarea extremă a sectoarelor mass-media şi de publicitate.

"Uniunea Europeană şi Republica Moldova sunt parteneri, deoarece şi-au asumat un angajament reciproc. În centrul acestui angajament se află o valoare, care este dezbătută chiar şi între noi, membrii Uniunii: statul de drept. Reamintind statelor membre că statul de drept este ţesutul nostru democratic, subliniem, de asemenea, acest principiu cetăţenilor moldoveni. În repetate rânduri. Angajamentul faţă de statul de drept şi democraţie este esenţial pentru destinaţia comună pe care ne-am asumat-o, integrarea europeană. Raportul meu şi cel mai important mesaj pe care îl transmitem Republicii Moldova din partea Parlamentului European în această săptămână se referă tocmai la aceste opţiuni fundamentale şi valori care ne definesc pe toţi ca europeni", a declarat raportorul Dragoş Tudorache (Renew Europe, România), după vot. AGERPRES/(AS - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.