Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a declarat vineri că atât el, cât şi soţia sa, au fost testaţi negativ la coronavirus, cu câteva ore după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că el şi soţia lui au fost testaţi pozitiv şi că vor intra în carantină, informează AFP şi Reuters.

"Mă simt fantastic", a dat asigurări Mike Pompeo în faţa jurnaliştilor care îl însoţeau în vizita sa în Croaţia, cu puţin timp înainte de a ajunge la Dubrovnik, etapa finală a unui mini-turneu european.

Secretarul de stat american a explicat că a fost testat de patru ori în ultimele două săptămâni, inclusiv vineri dimineaţa, în avionul ce îl ducea spre "perla Adriaticii", inclusă în patrimoniul UNESCO.

El a precizat, de asemenea, că nu s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump de pe 15 septembrie şi de la semnarea, la Casa Albă, a două acorduri între Israel şi Emiratele Arabe, şi Israel şi Bahrein.

Preşedintele american a provocat mare agitaţie pe plan mondial după ce a anunţat vineri, într-un tweet, că el şi soţia sa Melania au fost testaţi pozitiv la noul tip de coronavirus, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

În timpul vizitei sale de câteva ore în Croaţia, Mike Pompeo va avea întrevederi cu premierul croat Andrej Plenkovic şi cu omologul său Gordan Grlic Radman. Discuţiile se vor centra în special asupra achiziţiei de către Zagreb a unor avioane de luptă, asupra cooperării în domeniul apărării, Europei de Sud-Est şi abolirii vizelor pentru vizitatorii croaţi în SUA, potrivit unor surse oficiale.

În timpul zborului spre Dubrovnik, Pompeo a declarat că se va gândi dacă va mai pleca în turneu în Asia, ca măsură de precauţie după anunţul lui Donald Trump privind contagierea cu coronavirus, dar că încă nu a fost luată o decizie în privinţa acestei călătorii.

El le-a spus jurnaliştilor că nu a făcut alte schimbări (de program) care să reflecte faptul că el este al patrulea în linia celor ce preiau atribuţiile preşedintelui dacă este necesar. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.