COD GALBEN: 06-12-2020 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-65 km/h, iar pe crestele montane 90 - 100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 05-12-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor atinge 100 - 120 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 05-12-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor atinge 90 - 110 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Franţa, Rusia şi SUA au cerut joi o încetare a focului imediată între Azerbaidjan şi forţele etnicilor armeni din Nagorno-Karabah, îndemnând părţile beligerante să revină fără întârziere la masa negocierilor, relatează Reuters şi AFP.

Apelul intervine pe fondul creşterii numărului de victime în urma celor mai violente confruntări desfăşurate din 1990 în această regiune, locuită de o majoritate de etnici armeni, parte a Azerbaidjanului, dar care scapă controlului autorităţilor azere de la începutul anilor 90 când şi-a autoproclamat independenţa, nerecunoscută de comunitatea internaţională.

'Lansăm un apel la încetarea imediată a ostilităţilor între forţele în cauză', invită preşedinţii Franţei, Rusiei şi SUA într-o declaraţie comună în calitatea lor de copreşedinţi ai Grupului OSCE de la Minsk.

'Condamnăm în termenii cei mai fermi escaladarea recentă a violenţelor pe linia de contact în zona conflictului din Nagorno-Karabah', adaugă cei trei preşedinţi, Emmanuel Macron, Donald Trump şi Vladimir Putin, care îşi coordonează astfel eforturile diplomatice pentru a se pune capăt conflictului, după ce fiecare dintre ei s-a exprimat cu privire la acest subiect.

'Facem de asemenea apel la liderii Armeniei şi Azerbaidjanului să se angajeze fără întârziere pentru reluarea negocierilor de fond, cu bună credinţă şi fără condiţii prealabile sub egida copreşedinţilor Grupului OSCE de la Minsk', se menţionează în declaraţia comună a celor trei preşedinţi.

Grupul de la Minsk, creat în urmă cu 18 ani în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a media acest conflict, nu a reuşit niciodată să pună capăt ciocnirilor de-a lungul liniei frontului.

La Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliul Securităţii Rusiei pentru a aborda criza din Nagorno-Karabah, a indicat Kremlinul.

În noaptea de miercuri spre joi, Putin şi preşedintele francez Emmanuel Macron au discutat de asemenea despre modul în care Grupul OSCE de la Minsk, mandatat cu medierea conflictului, ar putea contribui la încheierea luptelor, a spus Kremlinul.

Rusia s-a oferit să găzduiască o reuniune a miniştrilor de externe din Azerbaidjan şi Armenia pentru a discuta modalităţile de a pune capăt ostilităţilor reizbucnite duminică.

Într-o reacţie la această iniţiativă a celor trei copreşedinţi ai Grupului OSCE de la Minsk, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care în ultimele zile a promis sprijin Azerbaidjanului în conflictul din Nagorno-Karabah, a declarat joi că este inacceptabil ca SUA, Franţa şi Rusia să se implice în efortul de căutare a unei încetări a focului în regiunea disputată din Caucazul de Sud, având în vedere că acestea au neglijat problemele de acolo de aproape 30 de ani.

Erdogan a reiterat că Armenia trebuie să se retragă din Nagorno-Karabah pentru o pace durabilă în regiune, unde Azerbaidjanul şi forţele etnicilor armeni din enclava secesionistă luptă cu înverşunare de cinci zile.

Rusia, care are relaţii cordiale cu cele două ex-republici sovietice, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la rolul Turciei, rivalul său geopolitic în regiune.

Confruntările reizbucnite în urmă cu cinci zile au continuat şi joi. Potrivit unor bilanţuri parţiale, cel puţin 128 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit AFP. Dar aceste cifre nu relevă situaţia reală din teren, conform observatorilor. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.