Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Adjunctul şefului Asociaţiei veteranilor de război din Kosovo, Nasim Haradinaj, acuzat de intimidare a martorilor, a fost arestat şi transferat la Haga, a anunţat Tribunalul special însărcinat cu anchetarea crimelor de război comise în Kosovo, ce are sediul în Ţările de Jos, transmite duminică AFP.

Arestarea lui Nasim Haradinaj survine după cea de vineri a şefului acestei asociaţii, Hysni Gucati, la rândul său fost membru al organizaţiei paramilitare Armata de Eliberare a Kosovo (UCK).

În ultimele două săptămâni, Gucati şi colaboratorii săi au publicat zeci de documente judiciare cu nume de suspecţi, de martori şi de civili care ar fi fost ucişi în timpul revoltei din Kosovo contra conducerii sârbe din 1998-1999.

Gucati şi Haradinaj sunt suspectaţi de ''intimidare a martorilor'' şi ''încălcarea secretului dezbaterilor''.

Tribunalul Special pentru Kosovo de la Haga, mandatat să ancheteze şi să pună sub acuzare suspecţi pentru crime de război comise în timpul conflictului din Kosovo din 1998-1999, a refuzat să facă vreun comentariu despre această arestare.

Această instanţă a fost creată în 2015 pentru a se ocupa de cazurile de presupuse atrocităţi comise de organizaţia paramilitară Armata de Eliberare a Kosovo (UCK) în timpul revoltei din 1998-1999. Instanţa a fost creată în Ţările de Jos pentru a se putea asigura protejarea martorilor.

În luna iunie, procurorul Tribunalului Special pentru Kosovo l-a pus sub acuzare pe preşedintele kosovar Hashim Thaci, fost comandant al gherilelor UCK, pentru infracţiuni de război şi infracţiuni împotriva umanităţii, printre care şi 100 de crime. Acuzaţia trebuie să fie confirmată de către un judecător, etapă necesară pentru deschiderea unui proces.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.