Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american, Donald Trump, a refuzat miercuri să se angajeze la transferul paşnic al puterii în cazul înfrângerii la alegerile de la 3 noiembrie, atrăgându-şi reacţiile indignate din partea adversarului său democrat, Joe Biden, dar şi din propria tabără, notează AFP.

"Va trebui să vedem ce se întâmplă", a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

El fusese întrebat de un jurnalist dacă îşi ia angajamentul să asigure un transfer fără violenţă al puterii indiferent de rezultatul alegerilor în care se confruntă cu democratul Joe Biden.

În prezent depăşit în sondaje, preşedintele republican se plânge regulat de condiţiile organizării scrutinului şi afirmă că votul prin corespondenţă este o sursă de potenţiale fraude. Această aserţiune nu este demonstrată, iar votul prin corespondenţă ar urma să fie mult mai utilizat în acest an din cauza pandemiei de COVID-19.

Donald Trump a părut să îndemne miercuri la anularea buletinelor trimise prin poştă. "Să scăpăm de aceste buletine şi va fi foarte paşnic, nu va fi un transfer cu adevărat, va fi o continuare", a spus el.

Joe Biden a reacţionat imediat la afirmaţiile omului de afaceri republican care avansează frecvent ideea că nu va recunoaşte rezultatul alegerilor. Donald Trump a formulat aceeaşi ameninţare cu prilejul scrutinului din 2016 pe care l-a câştigat în faţa lui Hillary Clinton.

"În ce ţară trăim? Abia îmi vine să glumesc. Vreau să spun, în ce ţară ne aflăm? El spune lucrurile cele mai iraţionale, nu ştiu ce să zic", a declarat candidatul democrat.

Senatorul republican Mitt Romney, care i se opune de multe ori preşedintelui, a reacţionat cu indignare la rândul său.

"Transferul paşnic al puterii este fundamental pentru democraţia noastră: fără asta, este Belarus. Orice sugestie a unui preşedinte că s-ar putea sustrage de la această garanţie constituţională este în acelaşi timp de neimaginat şi inacceptabilă", a scris el pe Twitter.

Declaraţiile ambigue ale preşedintelui Donald Trump se înscriu într-un context tensionat în Statele Unite.

Decesul judecătoarei de la Curtea Supremă Ruth Bader Ginsburg îi oferă preşedintelui posibilitatea de a numi un nou judecătorul în cadrul acestei instituţii fundamentale din democraţia americană, pentru că tranşează marile probleme ale societăţii, ca dreptul la avort sau portul de armă.

Înalta Curte, care arbitrează, de asemenea, litigiile privind alegerile prezidenţiale, ar urma să fie ancorată durabil în tabără conservatoare cu trei numiri făcute de Donald trump.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.