

Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul luni pentru Donald Trump în realegerea ca preşedinte al Statelor Unite, declarând că rivalii democraţi ai acestuia au forţat un "imperialism moral" asupra lumii pe care liderii iliberali ca şi el îl resping, relatează Reuters.
"Susţinem victoria lui Donald Trump, deoarece cunoaştem bine diplomaţia guvernelor democrate americane, bazată pe imperialism moral. Am fost forţaţi să-l probăm înainte, nu ne-a plăcut, nu vrem să se repete", a scris Orban într-un eseu.
Naţionalistul Orban se confruntă cu alegeri parlamentare la începutul anului 2022, o provocare pentru guvernarea sa de un deceniu în Ungaria pe fondul impactului economic şi social al unui al doilea val de noi infecţii cu coronavirus.
Votul ar fi decisiv în timp ce elita liberală internaţională vizează distrugerea conservatorilor creştini în Europa, a declarat el.
Ungaria şi alte ţări din Europa Centrală vor plasa eficienţa economică deasupra politicilor Uniunii Europene precum "obiectivele climatice ridicate la absurditate, o Europă socială, un cod fiscal comun şi o societate multiculturală", a adăugat Orban.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |