

Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrein au semnat marţi acorduri de normalizare a relaţiilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe peluza Casei Albe, în prezenţa preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP, Reuters şi dpa.
Premierul israelian a semnat la Casa Albă acorduri bilaterale cu ministrul de externe al EAU, şeicul Abdallah bin Zayed Al-Nahyan, şi cel al Bahrein, Abdel Latif al-Zayani. Acordurile au fost semnate în triplu exemplar, în arabă, engleză şi ebraică.
Cei trei responsabili şi preşedintele americani au semnat, de asemenea, o declaraţie comună.
Foto: (c) Tom Brenner / REUTERS
Ceremonia de la Casa Albă reprezintă prima astfel de normalizare a relaţiilor între state arabe majore şi Israel în peste un sfert de secol.
Zidurile Oraşului vechi din Ierusalim au fost luminate în culorile drapelelor statelor implicate în semnarea acordurilor de normalizare a relaţiilor între Israel şi două monarhii din Golf.
Foto: (c) Ronen Zvulun / REUTERS
Acest lucru s-a întâmplat la puţin timp după ceremonia de pe peluza Casei Albe, desfăşurate sub egida preşedintelui american Donald Trump.
Foto: (c) Tom Brenner / REUTERS
Tot marţi seară, clădirea primăriei din Tel Aviv a fost iluminată cu cuvântul "pace", în ebraică, rabă şi engleză.
"În această seară sărbătorim Pacea în Orientul Mijlociu! Sunt sigur că acordurile cu EAU şi Bahrein vor avea un impact asupra regiunii noastre pentru regiunile care vor veni", a postat pe Twitter primarul din Tel Aviv, Ron Huldai. AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editori online: Adrian Dãdârlat, Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Tiruri cu rachete în Israel din Fâşia Gaza soldate cu răniţi
Netanyahu: Acordurile cu Bahrein şi EAU ''pot pune capăt conflictului israeliano-arab''
Trump: ''Cinci sau şase'' noi ţări arabe vor semna ''în curând'' acorduri cu Israelul
"Nicio pace" în Orientul Mijlociu fără încetarea "ocupaţiei" israeliene (Abbas)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.