Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Maori din Noua Zeelandă vrea ca numele oficial al ţării să fie schimbat în 'Aotearoa', pentru a face mai vizibilă în viaţa publică limba indigenilor, transmite luni dpa, citând presa locală.

Acelaşi partid mai propune ca Wellington, capitala ţării, să devină Te Whanganui-a-Tara, iar Christchurch, Otautahi.

Propunerea a fost anunţată în perspectiva alegerilor parlamentare de pe 17 octombrie.

'Este inacceptabil că numai 3% dintre locuitorii ţării îi pot vorbi limba oficială', a declarat Rawiri Waititi, candidat al Partidului Maori.

Noua Zeelandă are două limbi oficiale - engleza şi maori (sau te reo).

Prim-ministrul Jacinda Ardern, care încearcă să obţină un al doilea mandat la viitoarele alegeri, nu a spus dacă susţine sau nu schimbarea numelui ţării.

'Aud tot mai des folosindu-se Aotearoa interşanjabil cu Noua Zeelandă, iar acesta este un lucru pozitiv', a declarat ea, citată de cotidianul New Zealand Herald.

'Fie că îl vom schimba sau nu prin lege, nu cred că schimbă faptul că Noua Zeelandă este tot mai mult numită Aotearoa', a adăugat Jacinda Ardern.

Între timp, vicepremierul Winston Peters a criticat, pe Twitter, planul Partidului Maori. 'Aceasta nu este decât vânare de titluri de senzaţie fără nicio consideraţie faţă de costurile pentru această ţară', a scris el.

Eforturi de redenumire a Noii Zeelande au loc de mulţi ani. Numele actual al ţării se trage de la coloniştii olandezi, care au numit-o după provincia olandeză Zeeland.

În limba maori, Aotearoa înseamnă 'ţara norului alb'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.