Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, internat de la 3 septembrie din cauza unei infecţii pulmonare grave cauzate de COVID-19, a ieşit luni din Spitalul San Raffaele din Milano, relatează AFP şi DPA.

"A fost o încercare grea, însă graţie cerului şi medicilor de la San Raffaele, am trecut peste ea. A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele", a afirmat Berlusconi într-o scurtă declaraţie acordată presei din faţa spitalului.

"În orice caz, pot să spun cu mândrie că am scăpat şi de data asta", a spus el, exprimându-şi totodată solidaritatea cu alte victime ale COVID-19 şi cu rudele acestora.

"Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape", a mai declarat fostul prim-ministru, îmbrăcat la costum şi deplasându-se fără ajutor, dar având o voce uşor răguşită.

"Primele trei zile au fost foarte grele. COVID-19 este o boală gravă şi extrem de periculoasă", a adăugat el, cerându-le tuturor să respecte regulile sanitare.

Conform agenţiei italiene de ştiri ANSA, politicianul conservator ar urma să mai stea în izolare acasă până când se va recupera complet în urma infectării cu coronavirus.

Supranumit 'Cavaliere', Berlusconi, care va împlini 84 de ani la 29 septembrie, a anunţat la 2 septembrie că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Trei dintre copiii săi şi noua sa iubită au fost de asemenea testaţi pozitiv în zilele care au urmat.

Fostul premier a fost spitalizat în calitate de "pacient din grupa de risc, din cauza vârstei şi a vechilor sale boli", între care şi probleme cu inima, pentru care a avut nevoie de o intervenţie pe cord deschis, a explicat profesorul Alberto Zangrillo, şeful departamentului de reanimare de la Spitalul San Raffaele şi care l-a ţinut sub supraveghere personal pe magnatul media.

Externarea sa vine în ultimele zile ale campaniei electorale pentru alegerile regionale şi locale de la 20 şi 21 septembrie, la care a luat parte din izolare, sunând la diferite evenimente ale formaţiunii sale politice. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.