Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un "spion american" a fost arestat în apropierea unor rafinării din Venezuela, după ce autorităţile au dejucat un plan pentru a provoca "o explozie" într-un alt complex petrochimic, a afirmat vineri preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, citat de AFP.

"Am prins joi (...) un spion american care spiona, în statul Falcon, rafinăriile din Amuay şi Cardon", în complexul de rafinare Paraguana (nord-vest)", a declarat şeful statului într-un discurs televizat.

Este vorba despre un membru al US Marine Corps "care a servit pe baze ale CIA din Irak", a continuat Nicolas Maduro, adăugând că acesta a fost prins având "armament greu" asupra lui şi o "mare cantitate de dolari".

Arestarea a avut loc după ce autorităţile au "descoperit şi dejucat" un plan vizând o explozie la rafinăria El Palito, cea mai apropiată de Caracas, situată în statul central Carabobo, potrivit preşedintelui venezuelean.

Luna trecută, americanii Luke Alexander Denman şi Airan Berry au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare sub acuzaţia de terorism ca urmare a unei incursiuni armate în Venezuela în mai.

Vineri, cu câteva ore înainte de anunţul acestei arestări, guvernul venezuelean informase despre introducerea unui "plan de urgenţă" destinat să reglementeze "distribuţia de combustibili" în faţa gravei penurii de benzină cu care se confruntă ţara sud-americană şi care provoacă cozi de kilometri la benzinării.

Venezuela dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar este lovită de uriaşe penurii de carburanţi, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.