Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele Unite comemorează vineri atentatele de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morţi, prin evenimente restrânse din cauza epidemiei de coronavirus, relatează dpa şi Reuters.
 

 

Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS


Preşedintele Donald Trump urma să marcheze data la Shanksville în statul Pennsylvania, în locul unde s-a prăbuşit unul dintre cele patru avioane deturnate de teroriştii Al-Qaeda, după ce pasagerii au încercat să preia controlul.
 

Foto: (c) Brendan McDermid / REUTERS


Noaptea trecută, pe cerul New Yorkului au fost proiectate fascicule de lumină de la locul unde se aflau cele două turnuri gemene ale World Trade Center, prăbuşite după ce au fost lovite de avioane deturnate. Un fascicul similar a pornit de la Pentagon, clădirea de lângă Washington a Departamentului Apărării, de asemenea atacată de terorişti în 2001.
 

Foto: (c) SHAWN THEW / EPA


Drapelele americane vor fi în bernă, inclusiv la Casa Albă, iar la New York vor fi trase clopotele în amintirea morţilor.

 

Foto: (c) Amr Alfiky/Pool via REUTERS


Fostul vicepreşedinte Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la preşedinţie, s-a aflat la New York, de unde va ajunge şi în Pennsylvania. Alături de el, vicepreşedintele Mike Pence şi guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo - toţi purtând măşti - au mers la complexul World Trade Center. Biden şi Pence s-au salutat păstrând distanţa, prin atingerea coatelor. La ceremonia de la locul atentatului au asistat circa 200 de oameni. S-au citit cu voce tare numele victimelor, iar Biden i-a prezentat condoleanţe unei femei din mulţime care plângea.
 

Foto: (c) Eduardo Munoz / REUTERS


''Nu voi vorbi decât despre 11 septembrie. Am renunţat la toate reclamele. Este o zi solemnă şi o vom păstra ca atare, da?'' a spus Biden. Campania sa electorală a retras vineri toate reclamele de la televiziune, aşa cum ceruse organizaţia non-profit 9/11 Day. Campania lui Trump nu a răspuns solicitării agenţiei dpa de a confirma dacă va proceda la fel.

În timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, atât Donald Trump, cât şi contracandidata sa de atunci, democrata Hillary Clinton, au mers la memorialul Ground Zero (Zona Zero) din New York, reaminteşte Reuters. Ca vicepreşedinte, în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama, Biden a fost de mai multe ori la Shanksville. Trump a mai fost în Pennsylvania în 2018 şi de mai multe ori la Pentagon. Astfel de locuri sunt întotdeauna pe lista de evenimente a candidaţilor şi oficialilor, arată agenţia citată.

 

Foto: (c) Andrew Kelly / REUTERS


Atacurile Al-Qaeda au fost cele mai sângeroase de pe teritorul american, în întreaga istorie. Cu toate acestea - comentează Reuters - epidemia de coronavirus, cu peste 190.000 de morţi, pune în umbră comemorarea, în special la New York, unul din oraşele cel mai grav afectate.
 


Multe dintre evenimentele comemorative obişnuite în ultimii ani, cum ar fi citirea de către mulţimi a numelor victimelor, au fost reduse ca amploare, inclusiv prin utilizarea unor înregistrări. Se aşteaptă mai puţine discursuri, iar unele ceremonii se vor desfăşura strict în cadru familial.

După atentatele de la 11 septembrie, Statele Unite au invadat Afganistanul, iar ulterior Irakul; în ambele ţări se află încă trupe americane. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.