

COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au vizitat unul dintre cele două situri nucleare la care solicitaseră acces de luni de zile Iranului, care dispune de un stoc de uraniu ce depăşeşte de zece ori limitele autorizate, potrivit unor rapoarte consultate vineri de AFP.
"Agenţia va efectua o vizită într-un al doilea loc specializat mai târziu, în septembrie 2020, la o dată deja convenită cu Iran", se menţionează în textele citate.
Potrivit unui diplomat cu care AFP a discutat anterior, vor fi necesare trei luni pentru a avea rezultatele eşantioanelor prelevate.
Uraniul stocat de Iran depăşeşte acum de zece ori limita autorizată de acordul semnat la Viena, în 2015, cu marile puteri, potrivit AIEA.
Teheranul a stocat 2.105,4 kg de uraniu îmbogăţit, se menţionează în rapoarte, în condiţiile în care nu este autorizat să stocheze decât 202,8 kg. Limita a fost fixată la 300 kg de uraniu îmbogăţit, ceea ce echivalează cu 202,8 kg de uraniu în stare naturală.
De la precedentul raport publicat de AIEA în iunie, Iranul şi-a continuat prin urmare activităţile nucleare, în timp ce SUA şi-au intensificat eforturile diplomatice pentru restabilirea sancţiunilor şi prelungirea embargoului asupra armelor vizând Iranul, notează AFP.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.