COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Polonia celebrează luni 40 de ani de la crearea sindicatului ''Solidaritatea'' (Solidarnosc, în limba poloneză), o organizaţie care s-a dovedit a fi esenţială în tranziţia paşnică de la regimul comunist la democraţie în această ţară şi în Europa Centrală, notează luni dpa.

Crearea ''Solidarităţii'', primul sindicat independent din blocul sovietic, a fost posibilă graţie acordurilor încheiate de guvernul comunist de la Varşovia şi de muncitorii grevişti, dintre care cel mai important a fost semnat pe 31 august 1980, la şantierele navale de la Gdansk.

La momentul maxim al activităţii sale, ''Solidaritatea'' a avut aproape 10 milioane de membri într-o ţară cu 36 milioane de locuitori la acea vreme.

Solidaritatea ''a fost un bulgăre care a declanşat o avalanşă'' ce a dus la căderea Cortinei de Fier în 1989, a scris premierul polonez Mateusz Morawiecki într-un articol comemorativ. Graţie ''Solidarităţii'', Polonia ''a evadat din zona sovietică şi Europa a putut deveni una'' din nou, a subliniat Morawiecki.

Ceremoniile vor culmina luni la Gdansk, cu participarea preşedintelui Andrzej Duda, a premierului Morawiecki şi a lui Lech Walesa, fostul lider al sindicatului ''Solidaritatea'', laureat al premiului Nobel pentru Pace şi primul preşedinte al Poloniei după căderea regimului comunist.

Evenimentele, ce au loc în întreaga Polonie, includ discursuri, expoziţii, dezbateri, comemorarea foştilor membri ai Solidarităţii, concerte şi slujbe religioase. În timpul serii, la Gdansk urmează să aibă loc un miting de sprijin faţă de protestatarii din Belarus.

''Solidaritatea'' rămâne un simbol puternic în Polonia, ambele părţi ale scenei politice actuale susţinând că sunt adevăratele deţinătoare ale moştenirii sindicatului. Actualul sindicat ''Solidaritatea'' este considerat un aliat al formaţiunii de guvernământ, Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator). AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: (c) culture.pl 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.