COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite COD PORTOCALIU: 23-01-2022 Intre 07:40 si 11:00 se va semnala intensificări puternice ale vântului cu rafale care vor depăși 120...140 km/h, zăpadă spulberată, vizibilitate redusă in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul japonez Shinzo Abe, în funcţie de la sfârşitul lui 2012, şi-a anunţat vineri intenţia de a demisiona din motive de sănătate, fiind afectat de recidiva unei boli inflamatorii a intestinului care l-a mai forţat să părăsească puterea în 2007, relatează agenţiile internaţionale de presă.

 



''Am decis să demisionez din postul de prim-ministru'', a declarat Abe, în vârstă de 65 de ani, într-o conferinţă de presă în care a explicat că vechea sa boală cronică, rectocolită hemoragică sau colită ulcerativă, a recidivat.

"Voi continua să îmi îndeplinesc funcţiile până când va fi numit un nou prim-ministru", a adăugat el, precizând că a luat singur decizia şi declarându-se convins că sănătatea sa va rezista până când va fi ales un succesor.

Abe a mai spus că a început să se simtă obosit de la jumătatea lunii iulie, iar în luna august s-a dus la spital în două rânduri.

Noul premier va fi cel mai probabil învingătorul unor noi alegeri pentru preşedinţia Partidului Liberal-Democrat (PLD), formaţiunea unde Abe este în continuare şef, fără a avea la ora actuală un succesor clar.

Abe a refuzat vineri să-şi exprime public preferinţa pentru un succesor, afirmând că "toate numele care circulă sunt oameni extrem de capabili".

Consilierul său fidel Yoshihide Suga, actual purtător de cuvânt al guvernului, precum şi ministrul de finanţe Taro Aso au fost vehiculaţi printre potenţialii candidaţi.

El s-a mai declarat convins că oricine îi va urma în funcţie va aborda cel mai probabil chestiunea reformării Constituţiei pacifiste, exprimându-şi nemulţumirea că nu a reuşit să facă asta.

Vizibil emoţionat şi înclinându-se în faţa camerelor de filmat, Abe şi-a exprimat "regretul profund" în faţa poporului japonez pentru că îşi părăseşte postul cu circa un an înainte de data prevăzută iniţial şi în plină criză de coronavirus.

Anunţul demisiei survine după ce luni Abe a devenit oficial cel mai longeviv premier, cu 2.799 de zile consecutive în fruntea guvernului.

În iulie 2007, boala l-a forţat pe Abe să renunţe brusc la postul de premier, la doar un an după preluarea funcţiei. El a revenit la conducerea executivului în decembrie 2012. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, imagine: ©AP, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

Premierul nipon Shinzo Abe şi-a anunţat demisia din funcţie (fişă biografică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.