

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a cerut vineri Moscovei să se abţină să intervină în Belarus şi să ''respecte alegerile democratice'' ale poporului belarus, relatează AFP.
"Dacă Rusia respectă independenţa şi suveranitatea unei naţiuni, ea trebuie să respecte dorinţele şi alegerile democratice ale poporului belarus", a declarat Josep Borrell jurnaliştilor, după ce Vladimir Putin a declarat că este pregătit să desfăşoare forţe în ţara vecină dacă situaţia scapă de sub control.
''Am auzit de multe ori Rusia spunând că ceea ce se întâmplă în Belarus este o chestiune internă şi că nu doreşte amestec extern. Presupun că asta este valabil şi în ceea ce o priveşte'', a adăugat responsabilul UE, în cadrul unei conferinţe de presă, la încheierea unei reuniuni, la Berlin, a miniştrilor de externe europeni.
Putin a declarat joi că este pregătit să desfăşoare forţe în Belarus dacă protestele post-electorale degenerează în această ţară, cerând totodată părţilor o soluţionare negociată.
Întrebat despre sancţiunile pregătite de europeni împotriva autorităţilor de la Minsk, Borrell a spus că această listă neagră vizează în prezent aproximativ douăzeci de persoane, dar că aceasta ''va creşte în zilele următoare'' şi va include ''înalţi oficiali'' ai regimului belarus.
El nu a răspuns la o întrebare privind eventuala prezenţă pe lista neagră a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, o problemă asupra căreia miniştrii europeni au opinii diferite.
Aceste persoane vor avea interdicţie de călătorie în UE şi conturile lor din blocul comunitar vor fi îngheţate, pentru participarea la fraudarea alegerilor prezidenţiale din 9 august sau la reprimarea opoziţiei.
Miniştrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord politic cu privire la instituirea de sancţiuni împotriva a circa 20 de oficiali apropiaţi preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.
Regimul Lukaşenko se confruntă de trei săptămâni cu un val de proteste de o amploare fără precedent. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |