

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat vineri cu privire la orice eventuală reînchidere a frontierelor între ţările Uniunii Europene, susţinând că aceasta ar fi o măsură contraproductivă şi ineficientă împotriva creşterii numărului de cazuri de COVID-19, transmit dpa şi Reuters.
În schimb, Macron s-a pronunţat pentru o coordonare la nivel european şi pentru abordări comune în faţa focarelor locale de COVID-19.
''Închiderea frontierei între două ţări nu are niciun sens atunci când există focare, zone de circulaţie activă aşa cum le numim acum, care sunt clar identificate'', a susţinut şeful statului francez în timpul unei vizite la o fabrică de medicamente.
Europa are milioane de lucrători transfrontalieri, dintre care unii călătoresc între două regiuni neafectate din ţări diferite, şi ar fi ''absurd'' să împiedicăm ''viaţa cotidiană, viaţa economică'', a explicat Emmanuel Macron.
El a spus că a discutat săptămâna trecută cu Angela Merkel în timpul vizitei ei la reşedinţa de vară a preşedintelui francez şi se aşteaptă să se concentreze asupra acestei chestiuni în zilele următoare.
''Vom lucra în zilele următoare pentru a avansa pe acest subiect. Să nu repetăm greşelile din martie în această privinţă. Ar fi contraproductiv şi mai presus de orice este ineficient în lupta contra răspândirii virusului'', a explicat preşedintele francez.
Franţa a înregistrat joi 6.111 noi cazuri de COVID-19, cea mai mare valoare a acestui indicator de la finalul lunii martie.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |