Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un al doilea val al epidemiei de coronavirus ar putea lovi Franţa în luna noiembrie, a afirmat miercuri un consilier medical guvernamental, în timp ce oraşul Marsilia a înăsprit măsurile antiepidemice, transmite AFP.

'Există temeri privind un al doilea val în noiembrie', a spus la postul de televiziune France 2 profesorul Jean-François Delfraissy, imunolog şi preşedinte al Consiliului ştiinţific care consiliază guvernul în privinţa gestionării epidemiei.

Franţa se află pe locul al şaptelea în lume în ce priveşte numărul deceselor de COVID-19, iar guvernul monitorizează atent cifrele pentru a decide dacă sunt necesare noi restricţii sau măsuri de izolare.

Cel mai recent, la Marsilia programul barurilor şi restaurantelor s-a redus, acestea urmând să fie închise între orele locale 23.00-06.00 (21.00-04.00 GMT).

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie între 26 august şi 30 septembrie în toate spaţiile publice deschise din oraş, după ce anterior fusese impusă doar în unele zone.

Ministerul francez al Sănătăţii a raportat marţi 3.304 noi infectări cu coronavirus, considerabil sub bilanţul zilnic consemnat săptămâna trecută, însă se înregistrează o înmulţire a cazurilor în rândul tinerilor.

Numărul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 30.544, dintre care 16 în ultimele 24 de ore.
AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.