Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Administraţia de la Washington a anunţat vineri că impune restricţii de acordare a vizei în cazul a 13 oficiali iranieni pe care îi acuză de implicare în "încălcări grave ale drepturilor omului" pentru asasinarea în 1990 a unui opozant iranian în Elveţia, informează Reuters.

Departamentul de Stat american nu a comunicat numele celor 13 oficiali iranieni, dar într-o declaraţie ulterioară se precizează că a fost desemnat un al 14-lea iranian, Hojatollah Khodaei Souri care, în calitate de director al închisorii Evin, conduce o instituţie "sinonimă cu tortura şi alte pedepse crude, inumane sau degradante".

"SUA vor continua să facă presiuni asupra Iranului pentru ca acesta să îşi trateze poporul cu demnitate şi respect", a declarat secretarul de stat Mike Pompeo.

Cel mai probabil, cazul celor 13 oficiali pentru care autorităţile americane au anunţat interdicţia de a călători pe teritoriul său se referă la uciderea, în 1990, a lui Kazem Rajavi, un adversar important al guvernului iranian care a fost împuşcat în apropierea locuinţei sale din Elveţia.

Rajavi era fratele liderului Mujahedinilor Poporului, o grupare de gherilă de stângă. La acea vreme, biroul european al organizaţiei din Paris a emis o declaraţie în care Massoud
Rajavi afirma că uciderea a fost organizată de ambasada Iranului în Elveţia.

Pompeo a mai declarat că oficialii iranieni în cauză, pe care i-a numit "asasini", s-au prezentat drept diplomaţi iranieni şi au acţionat "sub cele mai înalte ordine ale guvernului lor pentru a reduce la tăcea opoziţia şi a arăta că nimeni nu este ferit de regimul iranian".

Tensiunile dintre Washington şi Teheran au crescut după ce preşedintele Trump a retras unilateral SUA în 2018 din acordul nuclear privind Iranul încheiat de predecesorul său, Barack Obama, şi a început să reimpună sancţiuni regimului de la Teheran. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.