

Croaţia a anunţat sâmbătă că va reintroduce unele restricţii pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus, informează dpa.
Autorităţile de la Zagreb au raportat încă 306 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. În prezent în Croaţia sunt 2.052 de cazuri active ale acestei infecţii, iar 6.868 de persoane se află la izolare.
În vederea scăderii numărului de noi infectări, guvernul croat a impus o serie de măsuri care vor intra în vigoare luni, 24 august, pentru cel puţin 14 zile.
Cafenelele şi barurile vor putea primi clienţi doar în spaţii deschise, la nunţi şi înmormântări vor putea participa cel mult 50 de persoane, iar la alte evenimente private cel mult 20 de oameni.
Postul de radio şi televiziune public croat HRT a relatat anterior că turiştii din ţările care au declarat Croaţia 'nesigură' îşi strâng bagajele pentru a evita carantina la revenirea în statele de origine şi că au fost anulate numeroase rezervări la hoteluri.
Turismul este sectorul cel mai important din economia Croaţiei, contribuind cu peste 20% la venitul naţional al ţării. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |