

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a operat o mini remaniere guvernamentală, aceasta survenind la puţin mai mult de un an după preluarea atribuţiilor de către actualul executiv elen, cu scopul îmbunătăţirii gestionării crizei din sănătate şi a fondurilor europene, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al acestuia, potrivit AFP.
Stelios Petsas a calificat această remaniere, care vizează 12 persoane, o 'ameliorare operaţională' a guvernului.
Printre obiectivele sale: 'gestionarea creşterii fondurilor europene' şi 'consolidarea organizaţională' a Ministerului Sănătăţii, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului, într-o alocuţiune televizată.
Premierul a numit noi viceminiştri la sănătate, securitate socială şi protecţia mediului şi a promovat doi responsabili la rang de miniştri adjuncţi.
În total, 12 persoane au intrat în guvern sau au fost promovate.
Mitsotakis a numit un ministru adjunct şi un secretar de stat însărcinat cu supervizarea fondurilor europene şi respectiv a turismului.
Grecia, până acum relativ neatinsă de pandemie, a înregistrat o recrudescenţă de noi cazuri de contaminare, cu o rată zilnică a noilor infecţii apropiată celei din aprilie, oficialii eleni acuzând afluenţa de persoane în cluburi şi la diverse reuniuni.
De la 1 iulie, peste 340 de noi cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate printre cei circa 1,3 milioane de călători care au intrat în Grecia, potrivit agenţiei de protecţie civilă. În total, peste 4.700 de cazuri şi 210 decese au fost înregistrate în Grecia de la debutul pandemiei şi până în prezent.
Remanierea guvernamentală vizează de asemenea ameliorarea gestionării ajutorului european pe care Grecia îl va obţine în cadrul planului UE de relansare post-COVID-19 în valoare totală de 750 de miliarde de euro, adoptat de liderii europeni luna trecută. Grecia ar urma să primească 32 de miliarde de euro din aceste fonduri, potrivit Băncii Greciei.
Dar banca prognozează o recesiune economică de 5,8%, mai ales din cauza impactului pandemiei asupra turismului, veniturile obţinute de acest sector fiind vitale pentru economia greacă, reprezentând aproape un sfert din PIB.
O remaniere guvernamentală era aşteptată încă din iunie în Grecia, când premierul conservator a evocat 'corecţii' în cadrul guvernului său în timpul unei vizite în Israel.
Cota de popularitate al partidului lui Mitsotakis nu depăşeşte 14% în sondajele de opinie. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |