

Armata israeliană a deschis focul asupra a patru persoane care aruncau explozibili lângă o barieră de securitate de-a lungul frontierei cu Siria pe platoul Golan, se arată într-un comunicat emis luni şi citat de France Presse.
"Trupele noastre şi aviaţia au tras asupra grupului şi l-au lovit", potrivit armatei, care a precizat că nu au existat victime israeliene în această acţiune.
Imagine: ©AP
Tensiunile dintre Israel şi Siria sunt încă foarte puternice.
Luna trecută, elicoptere israeliene au lovit ţinte militare din sudul Siriei ca represalii la tiruri anterioare de "muniţii" asupra Israelului.
Israelul nu a acuzat direct Damascul pentru aceste tiruri, dar a declarat că consideră guvernul sirian responsabil pentru incident.
Mai multe media israeliene au susţinut că intervenţiile israeliene se explică prin ameninţarea crescută din partea Hezbollahului, grupul şiit libanez susţinut de Iran, cu o prezenţă semnificativă în Siria.
Luna trecută, cinci combatanţi sprijiniţi de Iran au fost ucişi într-o lovitură de rachetă israeliană la sud de capitala siriană, Damasc, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.