Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că SUA s-au consultat "îndeaproape" cu aliaţii lor înainte de a anunţa numărul de militari care vor fi relocaţi din Germania, relatează dpa.

"Pacea şi securitatea în Europa sunt importante pentru securitatea şi prosperitatea Americii de Nord şi, în contextul în care ne confruntăm cu o lume mai imprevizibilă, suntem mai puternici şi mai în siguranţă atunci când suntem uniţi", a spus Stoltenberg.

"SUA s-au consultat îndeaproape cu toţi aliaţii NATO înainte de anunţul de astăzi", a adăugat el.

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a anunţat miercuri că SUA intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania şi să-i repoziţioneze în alte ţări.

Aproape 5.600 de membri ai acestui personal militar vor fi repoziţionaţi în alte ţări membre NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA, mulţi urmând să fie desfăşuraţi prin rotaţie în Europa, a spus Esper într-o conferinţă de presă la Washington.

Aproximativ 2.000 de soldaţi vor fi mutaţi în Belgia şi Italia, dar Washingtonul are în vedere relocarea unor trupe şi în Polonia şi statele baltice, dacă se ajunge la un acord cu aceste ţări cu privire la statutul lor, a precizat şeful Pentagonului.

Comandamentul militar american în Europa (Eucom), cu sediul la Stuttgart în prezent, se va muta la Mons, în Belgia, unde se află comandamentul NATO, ceea ce îl va scuti pe generalul american care conduce în mod tradiţional cele două structuri să ''penduleze'' între cele două ţări.

Comandamentul militar american pentru Africa (Africom), care se află tot la Stuttgart, ar putea să fie mutat, dar nu a fost încă luată o decizie, a spus şeful Pentagonului.

Cei 2.500 de soldaţi ai Forţelor Aeriene ale SUA staţionaţi la baza Mildenhall din Regatul Unit şi care urmau să fie relocaţi în Germania vor rămâne în Regatul Unit.

În Germania vor rămâne 24.000 de militari americani din 36.000 în prezent.

Repoziţionarea este făcută "într-o manieră care va întări NATO, va intensifica descurajarea Rusiei, "îi va reasigura pe aliaţi" şi va "îmbunătăţi flexibilitatea strategică a SUA", a spus Esper, citat de agenţia de presă germană.

Ministrul apărării a dat asigurări că obiectivul este unul strategic, în special pentru a descuraja Rusia, dar, la doar câteva minute după conferinţa sa de presă, preşedintele Donald Trump a explicat că această retragere s-a datorat refuzului ''Germaniei de a plăti mai mult''.

"Ne reducem forţele pentru că (ei) nu plătesc. Este foarte simplu'', a declarat Trump presei de la Casa Albă. El a anunţat în iunie planuri privind o retragere parţială a personalului militar american din Germania, pe fondul unei dispute de lungă durată cu Berlinul privind cheltuielile de apărare.

Esper a spus că primele mutări ar putea avea loc în "câteva săptămâni", dar Trump a sugerat că planul poate fi revizuit. "Dacă ar începe să-şi plătească facturile, aş avea în vedere asta".AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.