Noul instrument de suspendare a fondurilor UE în cazul statelor membre care vor înregistra derive de la valorile democratice nu a fost diluat, a declarat un oficial senior din echipa preşedinţiei Germaniei a Consiliului UE, relatează dpa.
"Munca la mecanismul de protejare a statului de drept va continua pe baza propunerii care este discutată din 2018", a declarat sursa pentru dpa, contrazicând afirmaţiile Ungariei şi Poloniei că respectivul mecanism ar fi fost lăsat fără mijloace de acţiune în timpul negocierilor privind viitorul buget pe termen lung al UE.
Liderii UE au semnat în unanimitate un buget pe şapte ani şi un pachet de stimulare a economiei în valoare de 1.800 miliarde de euro săptămâna trecută.
Pentru prima dată, planul permite ca alocările de fonduri UE să fie reduse dacă un stat membru încalcă libertatea presei sau independenţa justiţiei, de exemplu.
Potrivit textului semnat de liderii Celor 27, Comisia Europeană va propune măsuri dacă detectează încălcări ale respectării statului de drept, care apoi pot fi adoptate de Consiliul European cu o majoritate calificată, respectiv cu votul a 15 dintre cele 27 ţări membre.
Totuşi, Varşovia şi Budapesta - cele două state care sunt principala sursă de îngrijorare a oficialilor UE - interpretează documentul diferit, afirmând că nu va exista o legătură directă între fondurile din anvelopa comună şi respectarea standardelor statului de drept.
Modul de funcţionare al noului instrument se discută în continuare, iar negocierile asupra chestiunii sunt încă în desfăşurare, scrie dpa. Parlamentul European, care trebuie să voteze şi el bugetul multianual şi planul de redresare, a criticat dur instrumentul privind respectarea statului de drept convenit de liderii UE. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |