

Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat că nu vede nicio şansă ca Rusia să revină în curând în G7, după ce preşedintele american Donald Trump a ridicat perspectiva readmiterii Moscovei în grupul de ţări industrializate, relatează luni dpa.
"Motivele de a bloca Rusia au fost anexarea Crimeii şi intervenţia în estul Ucrainei".
"Atât timp cât nu avem o soluţie acolo, nu văd nicio şansă" pentru revenirea Rusiei, a spus Maas în remarci urmând a fi publicate luni de două ziare germane, Rheinische Post şi Bonner General-Anzeiger.
Trump a propus extinderea grupului G7 şi a spus că vrea să invite Australia, India, Rusia şi Coreea de Sud la următoarea reuniune, pe care intenţionează să o găzduiască în septembrie după ce a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.
"Rusia în sine poate aduce cea mai mare contribuţie la deschiderea unor astfel de uşi", a declarat Maas despre propunere.
"G7 şi G20 sunt două formate sensibil coordonate. Nu avem nevoie de G11 sau G12", a adăugat el.
Membrii G7 sunt în prezent Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA.
Maas a notat că relaţiile cu Rusia sunt dificile în multe domenii în acest moment.
"Ştim de asemenea că avem nevoie de Rusia pentru a rezolva conflicte precum cele din Siria, Libia şi Ucraina", a adăugat Maas.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |