COD GALBEN: 23-09-2021 ora 10 Intre 23 septembrie, ora 21:00 – 24 septembrie, ora 23:00 Zone afectate se va semnala intensificări susținute ale vântului la altitudini de peste 1700 m

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O cercetătoare chineză, acuzată că a ascuns legăturile cu armata ţării sale pentru a obţine o viza americană, a fost arestată după ce s-a refugiat în consulatul Chinei de la San Francisco, a anunţat vineri un înalt responsabil american, relatează AFP.

Ministerul american al Justiţiei a anunţat joi inculparea recentă pentru "fraudă la regimul vizelor" a patru persoane suspectate că au "minţit privind apartenenţa lor la armata chineză". Trei dintre ele au fost deja arestate.

"Una dintre aceste persoane era căutată până noaptea trecută, găsind refugiu la consulatul din San Francisco", a declarat vineri un responsabil al ministerului pentru mai mulţi jurnalişti.

Această persoană, care ar purta numele de Juan Tang, este o specialistă în tratamente împotriva cancerului care lucra din ianuarie într-un laborator al Universităţii din California. Potrivit actului acuzării, anchetatorii au descoperit fotografii cu ea în uniformă şi au stabilit că ea lucra pentru un spital militar chinez.

Ea este "reţinută preventiv şi va compărea pentru prima dată în faţa unui tribunal în cursul zilei", a adăugat ministerul, care nu a dorit să evoce circumstanţele arestării. De asemenea, acesta a precizat că femeia nu dispune de imunitate diplomatică.

Potrivit acestui responsabil, cazurile de spionaj economic care fac obiectul inculpărilor, precum cea a lui Juan Tang, "nu sunt decât partea vizibilă a aisbergului".

Această afacere se înscrie într-un context de tensiuni exacerbate între China şi SUA. Washingtonul a dat marţi termen de trei zile Beijingului pentru a-şi închide consulatul de la Houston, Texas, acuzat că este o "placă turnantă a spionajului şi furtului de proprietate intelectuală".

Autorităţile chineze au dispus în replică, închiderea consulatului american de la Chengdu, din sud-vestul ţării.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.