Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele Unite au anunţat marţi o primă de cinci milioane de dolari pentru orice informaţie care va permite arestarea preşedintelui Curţii Supreme a Venezuelei, Maikel Moreno Perez, inculpat în martie de justiţia americană pentru spălare de bani, notează AFP.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Mike Pompeo, în cursul ultimilor ani, acesta "a primit personal mită în bani sau bunuri materiale pentru a influenţa rezultatul unor procese penale sau civile".

"Moreno Perez a primit mită în schimbul unor decizii judicare" în "peste 20 de dosare", în favoarea punerii în libertate a unor persoane reţinute sau clasării anumitor dosare, a estimat secretarul de stat american într-un comunicat.

Aflat deja din mai 2017 pe lista neagră a Trezoreriei americane, preşedintele Curţii Supreme a Venezuelei a fost adăugat marţi, împreună cu soţia, pe cea a Departamentului de Stat al SUA, pentru "corupţie".

Această decizie "reafirmă angajamentul Statelor Unite de a lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate transnaţionale din Venezuela", a explicat Mike Pompeo.

Administraţia Donald Trump şi-a înmulţit sancţiunile şi presiunile asupra liderilor din Venezuela şi anturajului acestora pentru a încerca să îl alunge de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi recunoaşte legitimitatea.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.