COD GALBEN: 29-09-2020 ora 11 Intre 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00 se va semnala 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Acordul asupra planului de relansare semnat marţi în zori de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) este "un act de naştere a unei noi Europe", susţine ministrul francez al economiei Bruno Le Maire, care asigură că nu reproşează nimic aşa-ziselor state "frugale", informează AFP.

Această nouă Europă va fi "mai solidară, mai verde şi de asemenea mai franco-germană", a declarat Le Maire, care a amintit la postul de radio Franceinfo că "pentru prima dată în istoria sa, Europa acceptă să se împrumute în comun".

"Acest acord datorează totul sau aproape totul voinţei Franţei şi Germaniei, voinţei preşedintelui Republicii (franceze) şi cancelarului federal german", a insistat ministrul francez, care a calificat summitul de la Bruxelles drept "negociere-maraton, epuizantă".

Dat fiind tensiunile internaţionale, "trebuie ca Europa să poată decide tot atât de ferm ca în această (marţi) dimineaţă, însă mai repede", a mai declarat Bruno Le Maire, reamintind dorinţa Franţei de a se trece la nivel european la decizii prin majoritate calificată pentru chestiuni legate de fiscalitate.

În ceea ce priveşte problemele puse de Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia, care doreau mai multe împrumuturi şi mai puţine subvenţii în acest plan de redresare şi care au fost la originea unor extrem de puternice dispute în timpul negocierilor, ministrul francez al economiei a dat asigurări că nu are de făcut "niciun reproş acestor patru state".

El a apreciat că un astfel de reproş "ar fi foarte nepotrivit", în condiţiile în care aceste ţări "au făcut o concesie majoră", acceptând pentru prima dată un împrumut european important garantat în comun de cele 27 de state membre.

Planul de relansare european, negociat intens începând de vineri până marţi dimineaţa, prevede un ajutor de 750 de miliarde de euro pentru depăşirea crizei economice provocată de pandemia de COVID-19.

În cele din urmă, acestea au fost împărţite în 390 de miliarde subvenţii şi 360 de miliarde împrumuturi, în timp ce Franţa şi Germania doreau iniţial 500 de miliarde subvenţii şi 250 de miliarde împrumuturi. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.