Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aflat în vizită la Londra, secretarul de stat american Mike Pompeo a invitat marţi comunitatea internaţională la construirea unei coaliţii mondiale pentru a contracara "ameninţarea" reprezentată - potrivit lui - de China, acuzând Beijingul că a exploatat pandemia de coronavirus pentru a-şi promova propriile interese, informează Reuters.

Preşedintele american Donald Trump identifică China drept principalul rival al SUA şi l-a acuzat pe omologul său chinez Xi Jinping că profită de comerţ şi nu spune adevărul despre pandemia de coronavirus, pe care Trump o numeşte "ciumă chineză".

Şeful diplomaţiei americane a denunţat China ca fiind o ţară agresivă, citând revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud, diferendele cu India şi epidemia legată de coronavirus pe care - consideră Mike Pompeo - China a exploatat-o în mod "inacceptabil". El nu a oferit însă nicio probă despre felul în care China a exploatat pandemia de coronavirus, notează Reuters.

"Sperăm să putem construi o coaliţie care înţelege această ameninţare şi se va strădui colectiv să convingă Partidul Comunist Chinez că nu este în interesul său să aibă acest gen de comportament", a declarat Mike Pompeo în faţa presei, avându-l alături pe ministrul britanic de externe Dominic Raab.

"Vrem ca fiecare ţară dornică de libertate şi de democraţie să înţeleagă ameninţarea pe care o reprezintă pentru ea Partidul Comunist Chinez", a spus el, salutând discuţiile "deschise" cu responsabilii britanici.

"Credem că lumea întreagă trebuie să colaboreze pentru a se asigura că toate ţările, inclusiv China, se comportă într-un mod care să fie adecvat ordinii internaţionale", a declarat Mike Pompeo, citat de AFP.

China acuză ţările occidentale şi în special SUA de isterie antichineză şi de comportament colonialist.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.