Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fondul European de Apărare (EDF), care va permite cofinanţarea din bugetul UE a unor proiecte industriale realizate în comun de mai multe state membre, va avea alocată suma de 7 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, mult mai puţin faţă de ambiţiile iniţiale, au decis liderii europeni la summitul încheiat marţi, informează AFP.

Obiectivul fondului este să ''favorizeze competitivitatea, eficacitatea şi capacitatea de inovare a bazei industriale şi tehnologice a apărării europene, susţinând acţiuni de colaborare şi de cooperare transfrontalieră în întreaga Uniune, în fiecare etapă a ciclului industrial al produselor şi tehnologiilor de apărare''.

Miniştrii apărării francez, german, italian şi spaniol i-au scris la sfârşitul lunii mai şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, pentru a-i aminti necesitatea unui EDF ambiţios, considerându-l ''esenţial pentru finanţarea şi consolidarea cercetării şi capacităţilor de dezvoltare care ne vor consolida abilitatea de a face faţă multiplelor crize şi ameninţări mondiale''.

Bugetul multianual adoptat marţi de şefii de stat şi de guvern este exprimat în preţuri constante din 2018. Cele 13 miliarde de euro promise de Comisie corespund sumei de 11 miliarde de euro în preţuri constante din 2018. Prin urmare, bugetul alocat în final pentru EDF va fi cu mai mult de o treime mai mic faţă de suma preconizată.

Dorit de Franţa, Fondul European de Apărare nu era agreat de toate statele membre ale UE şi suma de 7 miliarde de euro care îi este alocată a rezultat în urma intenselor negocieri din ultimele zile asupra bugetului multianual al UE (stabilit acum la 1.074 miliarde de euro) şi fondului de redresare post-pandemie.

În schimb, bugetul alocat acţiunii spaţiale a scăzut mai puţin faţă de suma propusă iniţial. Acesta va fi de 13,3 miliarde de euro (în preţuri constante din 2018) pentru perioada 2021-2027. Iniţial s-a propus alocarea a 16 miliarde de euro în preţuri curente, respectiv 14 miliarde de euro în preţuri constante din 2018.

Din cele 13,3 miliarde de euro, 8 miliarde vor fi destinate sistemului european de navigaţie prin satelit Galileo şi 4,8 miliarde programului de observare Terre Copernicus.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.