COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 09:00 si 10:00 se va semnala - local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, și izolat sub 50 m in Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

De săptămâna viitoare, Franţa va reintroduce portul obligatoriu al măştii în toate spaţiile închise care primesc public, în special magazinele, a anunţat premierul joi în Senat, potrivit France Presse.

"Aveam în vedere o intrare în vigoare a acestor dispoziţii de la 1 august", a amintit premierul. "Am înţeles că acest termen pare tardiv şi decretul va intra deci în vigoare săptămâna viitoare", a indicat el în cadrul declaraţiei sale de politică generală în faţa senatorilor.

"Portul măştii constituie, împreună cu respectarea distanţei fizice, măsuri de prevenire şi de protecţie eficiente", a subliniat el.

Anunţul din 14 iulie făcut de preşedintele Emmanuel Macron despre obligativitatea portului măştii în "locurile publice închise" începând de la 1 august a fost salutat de cei care care pledau pentru această măsură, dar ei au cerut aplicarea sa imediat şi inclusiv la locurile de muncă.

Castex a precizat că "în spaţiile declarate profesionale, aceasta presupune o adaptare a protocoalelor sanitare la activităţile respective".

În Departamentul Mayenne (vest), portul măştii a devenit obligatoriu în spaţiile publice închise din şase comunităţi, între care oraşul Laval, cu efect imediat.

Mayenne înregistrează câteva focare de COVID-19 şi a depăşit uşor pragul de alertă cu 50,1 noi cazuri la 100.000 de locuitori, detectate în ultimele şapte zile, potrivit autorităţilor sanitare franceze.

În regiunea pariziană, ministrul sănătăţii Olivier Veran a avertizat că au fost semnalate "indicii uşoare de revenire" a epidemiei, invitându-i pe francezi la "vigilenţă".

Franţa a plătit un tribut greu pandemiei de coronavirus cu peste 30.000 de morţi şi o izolare de aproape două luni a întregii populaţii între jumătatea lunii martie şi jumătatea lunii mai. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.