Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Este "crucial" ca Europa să îşi asume dosarele geopolitice de la Marea Mediterană, care să rămână sub controlul său, fără să o lăse "altor puteri", a afirmat luni preşedintele francez, Emmanuel Macron, evocând fără să numească Turcia şi Rusia, notează AFP.

"Zona Mediteranei va fi provocarea anilor următori, pentru că factorii de criză care se combină acolo sunt numeroşi: contestarea zonelor maritime, confruntările între ţările riverane, destabilizarea Libiei, migraţia, traficul, accesul la resurse", a declarat şeful statului francez într-un discurs adresat armatei în ajunul Zilei Naţionale, 14 Iulie.

Vorbind despre "jocul noilor puteri", el a declarat că "Europa trebuie să-şi redefinească rolul şi locul său acolo, fără naivitate şi fără complezenţă". "Mediterana nu poate construi o pace durabilă fără noi, nu putem accepta ca viitorul nostru să fie construit de alte puteri", a spus Emmanuel Macron.

"O adevărată politică europeană pentru Mediterana" reprezintă "o necesitate şi o urgenţă", a insistat el.

De la înrăutăţirea crizei libiene, unde Turcia şi Rusia se găsesc într-o poziţie de forţă, până la tensiunile din Mediterana de est, unde mai multe puteri precum Turcia, Israelul, Egiptul sau Grecia sunt în concurenţă pentru resurse energetice, factorii de tensiune s-au înmulţit în această zonă de mai mulţi ani.

"În ceea ce priveşte Libia, vreau să subliniez aici din nou că stabilizarea sa este fundamentală pentru securitatea Europei şi a zonei Sahel. Este motivul pentru care lansez un apel la reluarea imediată a negocierilor şi dialogului politic, în vederea unui acord de încetare a focului. Trebuie să punem capăt intrărilor masive de arme şi de mercenari în această ţară", a adăugat el.

Franţa a denunţat în repetate rânduri ingerinţa Turciei în criza libiană, iar tensiunile dintre Paris şi Ankara s-au accentuat, în special după un incident maritim care a implicat două nave de război.

"Dacă nu există riscul unui derapaj cu turcii, în schimb, este foarte clar că ne aflăm într-o escaladare, deoarece subiectele de dezacord sunt numeroase. După incidentul cu Courbet (vasul francez vizat de o fregată turcă în iunie) în Mediterana, Franţa încearcă, împreună cu europenii să aibă o postură mai fermă în faţa încălcării dreptului internaţional de către turci, iar Turcia va reacţiona fără îndoială", a explicat într-un interviu apărut luni în cotidianul Le Monde şeful statului-major francez, generalul François Lecointre.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.