

COD GALBEN: 09-05-2025 ora 10 Intre 9 mai, ora 10 – 9 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 9 mai, ora 10 – 9 mai, ora 20Fenomene vizate
Dialogul între Serbia şi Kosovo, întrerupt timp de aproape un an şi jumătate, este 'din nou pe drumul cel bun', a indicat duminică reprezentantul special al UE pentru Balcanii Occidentali, Miroslav Lajcak, după o videoconferinţă între preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Avdullah Hoti, desfăşurată sub auspiciile Uniunii Europene, transmite AFP.
Cu acest prilej, Vucic şi Hoti s-au pus de acord asupra agendei viitoarei lor întâlniri de joi, la Bruxelles, unde vor fi prezenţi fizic, a precizat Lajcak într-un comunicat, în care le-a mulţumit celor două părţi pentru 'angajamentul lor constructiv'.
Înaintea videoconferinţei, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, i-a chemat pe cei doi lideri să dea dovadă de 'curaj politic' în această a doua reuniune în format virtual, în cadrul reluării dialogului vizând normalizarea relaţiilor între Belgrad şi Pristina.
'Aceasta necesită curaj politic de cele două părţi, o voinţă şi angajamente într-un spirit de compromis şi de pragmatism', a menţionat Borrell.
'Nu este niciodată uşor să fie găsite soluţii la probleme ce persistă de atât de mult timp şi au fost atât de dureroase, însă pentru aceasta suntem aici astăzi: să încercăm în continuare', a spus Borrell, subliniind că impasul actual 'împiedică dezvoltarea celor două părţi'.
Foto: (c) STEFFEN KUGLER GERMAN GOVERNMENT HANDOUT / EPA
Vucic şi Hoti au discutat pentru prima dată vineri, tot de la distanţă, cu participarea cancelarului german Angela Merkel, a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a unor reprezentanţi ai UE, discuţii ce au marcat reluarea dialogului.
Preşedintele kosovar Hashim Thaci este împiedicat să participe la discuţii de recenta sa punere sub acuzare pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-99) de către Tribunalul internaţional pentru Kosovo.
Diferendul care opune Belgradul fostei sale provincii sudice este unul dintre conflictele teritoriale cele mai spinoase din Europa.
Serbia refuză să recunoască independenţa autoproclamată în 2008 de Kosovo după războiul sângeros de la sfârşitul anilor 1990.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.