Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cancelarul german, Angela Merkel, au pus joi presiune pe partenerii lor europeni pentru a ajunge rapid la un acord asupra planului de relansare al Uniunii Europene, transmite AFP.

''Există o imensă presiune a timpului, dar această criză este cea care dictează viteza. Fiecare zi contează şi, pentru a reuşi această sarcină gigantică, trebuie ca fiecare stat membru să privească dincolo de micile sale interese'', a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă de presă comună cu cancelarul german, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

''Ar fi bine să se ajungă la un acord în iulie. Dacă avem nevoie de mai mult timp, aceasta nu ar fi alegerea bună, dar ar trebui să continuăm să lucrăm'', a afirmat, la rândul său, Angela Merkel.

Un summit al statelor UE este prevăzut pentru 17-18 iulie la Bruxelles, aceasta fiind prima reuniune faţă-în-faţă a liderilor Celor 27 după începerea pandemiei de COVID-19.

''Trebuie să ajungem la un acord în cursul verii, nu îmi pot imagina absolut deloc o altă opţiune'', a adăugat şefa executivului german.

Planul de relansare, de care vor beneficia în special ţările din sud, cele mai afectate de criza COVID-19, suscită rezerve din partea a patru state membre - Ţările de Jos, Austria, Suedia şi Danemarca. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.