Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele SUA, Donald Trump, a atacat miercuri planul primarului New York-ului, Bill de Blasio, de a permite pictarea cuvintelor "Black Lives Matter" pe trotuarul celebrului Fifth Avenue, exact în faţa Trump Tower, şi a calificat această acţiune drept un "simbol al urii", informează dpa.

Într-o serie de tweeturi, Donald Trump a afirmat că pictura va "discredita acest luxos bulevard" şi "va antagoniza" poliţia.

Trump şi-a amplificat retorica împotriva mişcării Black Lives Matter (BLM, Vieţile negrilor contează), care cere retragerea fondurilor pentru departamentele de poliţie şi care beneficiază de o susţinere fără precedent după moartea afro-americanului George Floyd, în custodia poliţiei în Minnesota, luna trecută.

Bill de Blasio a confirmat mai devreme miercuri planul de a picta cuvintele "Black Lives Matter" pe trotuarul celebrului Fifth Avenue, în parte ca mesaj adresat lui Trump.

Donald Trump "va primi un mesaj pe care el încă nu-l înţelege", a spus Bill de Blasio într-un interviu pentru postul MSNBC. "Poate că, dacă le va vedea în faţa uşii casei sale, el (Trump) va pricepe", a adăugat primarul New York-ului.

De Blasio a anunţat de asemenea că New York City va reduce bugetul departamentului local de poliţie cu 1 miliard de dolari. "Reducem efectivele NYPD, reducem orele suplimentare, retragem o parte dintre funcţiile pe care NYPD le are acum. Ei vor fi înlocuiţi cu civili care să poată executa aceste funcţii mai bine. Şi noi vom lua aceşti bani şi îi vom investi în iniţiative ale tinerilor", a spus Bill de Blasio.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.