Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă pe Twitter că va efectua în curând o vizită în Rusia pentru noi convorbiri cu omologul său rus Vladimir Putin, informează Reuters.

"Convorbirile pentru construirea încrederii, iniţiate cu preşedintele Putin la Fortul Brégançon, continuă", a notat Macron într-un tweet, menţionând securitatea europeană, conflictele regionale şi schimbările climatice printre subiectele-cheie de pe agenda viitoarelor discuţii. "Voi călători curând în Rusia", a scris el.

Emmanul Macron nu a precizat când va efectua această vizită, însă Palatul Elysee anunţa vineri că vizita s-ar putea desfăşura "în lunile următoare", "înainte de sfârşitul anului", dar va trebui să ţină seama de criza generată de epidemia de COVID-19.

Macron şi Putin au discutat vineri în format de videoconferinţă, în timpul căreia preşedintele rus l-a invitat pe liderul francez să facă o vizită în Rusia.

Videoconferinţa de vineri a fost caracterizată de Palatul Elysee drept un "schimb de opinii aprofundat şi substanţial", care a "permis să se facă o evaluare a dialogului de încredere şi de securitate angajat" în cursul vizitei preşedintelui rus la fortul Brégançon, reşedinţa de vacanţă a preşedintelui francez în sudul Franţei, la 19 august 2019, cu puţin timp înainte de summitul G7 de la Biarritz (sud-vest). Preşedinţia franceză a insistat apoi asupra "calităţii relaţiei bilaterale".

Preşedintele francez a îndemnat de mai multe ori Europa să-şi reexamineze parteneriatul strategic cu Rusia, susţinând că politica de sfidare a Moscovei din ultimii ani a eşuat.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Andreea Preda)
 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.