Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedinţii Emmanuel Macron şi Vladimir Putin vor discuta vineri după-amiază prin videoconferinţă pentru a trece în revistă "dialogul strategic" angajat între Franţa şi Rusia, precum şi crizele actuale, ca Libia şi Siria, a anunţat miercuri Palatul Elysée, notează AFP.

Preşedinţii francez şi rus "şi-au exprimat dorinţa de a avea un schimb de păreri aprofundat pentru a trece în revistă echilibrele strategice în perioada pandemiei" şi "a aborda principalele crize la ordinea zilei în Consiliul de Securitate", a precizat preşedinţia de la Paris.

Problemele "Ucrainei, Libiei, Iranului şi Siriei" se vor afla pe agenda discuţiilor, precum şi "cooperarea în domeniul sănătăţii şi mediului", a adăugat Palatul Elysée.

Această reuniune are loc la aproape un an după ce Emmanuel Macron l-a primit pe Vladimir Putin la Bregancon (sud), reşedinţa prezidenţială de vară, la 19 august 2019, cu puţin înainte de summitul G7 de la Biarritz. El şi-a exprimat atunci dorinţa de a vedea Rusia "ancorată din nou la Europa" care "se întinde de la Lisabona la Vladivostok".

"Preşedintele nu face un pariu în privinţa Rusiei. El consideră că există o necesitate de a trata subiecte dificile împreună cu aceasta", a explicat miercuri preşedinţia Franţei.

"Nevoia de clarificare şi de cooperare" se referă în special la securitatea în Europa, crizele internaţionale şi atacurile cibernetice.

Parisul şi-a manifestat deja "îngrijorarea" "în legătură cu comportamentul rus în Libia", mai ales "implicarea forţelor Wagner", alcătuite din mercenari ruşi.

Rusia sprijină, împreună cu Egiptul şi Emiratele Arabe Unite, forţele mareşalului Haftar, omul forte din estul Libiei, în faţa celor ale Guvernului de uniune naţională condus de Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU şi susţinut militar de Turcia.

La scurt timp după alegerea sa în 2017, Emmanuel Macron l-a primit cu fast pe omologul său rus la Palatul Versailles.

După două vizite efectuate de şeful statului francez în Rusia în 2018, una la Sankt Petersburg, cealaltă pentru finala Campionatului Mondial de Fotbal, Vladimir Putin a venit la Paris pentru funeraliile fostului preşedinte Jacques Chirac, la 30 septembrie 2019, apoi la 10 decembrie, pentru un summit la care au participat liderii ucrainean, rus, german şi francez, destinat să relanseze procesul de pace din Ucraina.

Emmanuel Macron şi-a făcut cunoscută intenţia de a asista la defilarea prevăzută în Piaţa Roşie din Moscova, la 9 mai, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste. Aceste festivităţi au fost însă anulate din cauza coronavirusului şi au avut loc miercuri fără prezenţa liderilor occidentali.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.